Nebunie în vestiarul lui PSG după calificarea în finala Ligii Campionilor! Jucătorii au sărbătorit ca și cum au câștigat trofeul | VIDEO
Paris Saint Germain s-a calificat în finala Ligii Campionilor, după ce a învins-o pe Leipzig, scor 3-0, iar jucătorii au sărbătorit în vestiar ca și cum au câștigat marele trofeu.
Marquinhos (min. 13), Di Maria (min, 42) și Bernat (min. 57) au fost cei care au marcat în poarta nemților și au făcut posibilă accederea în ultimul act al competiției.
Sărbătoare mare în vestiarul lui PSG
Jucătorii lui Thomas Tuchel au început sărbătoarea încă de pe teren, după fluierul de final al arbitrului. Au continuat pe tunel și în vestiar. Aceștia au scandat „Hai PSG!”, „Hai în finală!” și alte astfel de cântece de bucurie.
Nasser Al-Khelaifi, președintele clubului PSG, și-a făcut și el apariția în vestiar și a dat mâna cu fiecare jucător în parte, felicitându-i pentru performanța reușită la Lisabona (Portugalia), în cadrul unui nou sistem competițional, de tip Final 8.
Apoi, întreaga echipă a mers în afara stadionului, jucătorii au sărbătorit alături de fani și au continuat și în autocar. Desigur, Neymar a fost responsabilul cu muzica, având o boxă uriașă pentru a întreține atmosfera.
În finala Ligii Campionilor, Paris Saint Germain va întâlni învingătoarea meciului dintre Lyon și Bayern Munchen, astfel că am putea avea o bătălie exclusiv franceză pentru cel mai râvnit trofeu european. Întâlnirea dintre Lyon și Bayern Munchen va avea loc miercuri, 19 august, de la ora 22:00 și va fi transmisă la TV pe Digi Sport, Look Plus, Telekom Sport, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.