„Nemții nu au vrut să umilească Steaua! Zapata a limitat proporțiile scorului”
Fostul internațional, Liță Dumitru, a comentat prestația Stelei din meciul de aseară cu Bayern Munchen. Acesta s-a declarat dezamăgit de evoluția jucătorilor formației din Ghencea, mai ales de Dayro Moreno și Juan Carlos Toja.
"S-a văzut o mare diferență de valoarea între Steaua și Bayern. Toja și Dayro Moreno și-au arătat adevărata lor valoarea. Era un examen pentru ei, pe care l-au picat cu brio. Când au vrut să dea gol, au dat. Ei nu au vrut să umilească Steaua. Dacă nu era Zapata, scorul putea să fie 4-0 pentru nemți", a spus Dumitru.
De asemenea, antrenorul Concordiei Chiajna, a făcut referire la meciurile pe care echipa ntrenată de Lăcătuș le mai are de disputat în Liga Campionilor. "Dacă Steaua îi va prinde pe cei de la Fiorentina ca pe Galata, atunci e putem câștiga. Steaua e un nume în Europa și poate învinge orice echipă", a declarat Liță Dumitru pentru www.prosport.ro.
Â