Real Madrid n-a reușit să treacă peste palmaresul negativ pe care-l are în fața nemților și a plecat învinsă de pe Allianz Arena, arenă pe care s-ar putea întoarce însă pentru finală.
Momentan, nemții se simt mult mai aproape de ultimul act, după ce s-au impus cu 2-1. Germanii sunt destul de optimiști, iar Bild titrează cu litere mari: „În sfârșit! Grație lui Gomez, finala este atât de aproape!”
Spaniolii nu sunt însă de aceeași părere. Cotidianul As scrie că totul se va decide pe Santiago Bernabeu. De fapt, Jose Mourinho a jucat la egal în Germania, dovadă schimbările pe care le-a făcut, fiind sigur că la Madrid lucrurile vor sta altfel.
Portughezul a încercat să dozeze energia și pentru partida cu Barcelona, din campionat, un meci extrem de important, având în vedere că echipa catalană se află la doar patru puncte în spatele lui Real.
Robben: „Totul se joacă în retur” Arjen Robben a fost extrem de nervos în partida din această seară, el având un motiv în plus să fie motivat, având în vedere că perioada Real Madrid nu a fost una tocmai fericită pentru cariera sa. Olandezul a fost mai șters decât de obicei, dar s-a declarat extrem de mulțumit de rezultat.
„Am avut foarte multe ocazii, este bine că am înscris. Totul se joacă în retur, am jucat doar o repriză, practic. Sper să ne calificăm, mergem cu un moral foarte bun la Madrid.”, a spus atacantul batav la finalul meciului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER