„Neuer, rămâi!” Fanii lui Schalke încearcă din răsputeri să-l întoarcă pe căpitan din drumul spre Bayern Munchen
Deși entuziasmați din cale afară de calificarea echipei în
sferturile de finală ale Ligii Campionilor după eliminarea
Valenciei (1-1, 3-1), suporterii lui Schalke nu au uitat să își
arate și atașamentul față de cel mai curtat jucător al echipei,
portarul Manuel Neuer.
Fanii „minerilor” au afișat în timpul și la finalul meciului mai
multe hârtii pe care stătea scris mesajul „Manu, rămâi”, în
încercarea de a-l determina pe acesta să continue la Gelsenkirchen,
dar și să îl oprească să accepte oferta rivalilor de la Bayern
Munchen.
Răspunsul lui Manuel Neuer a fost, însă, unul laconic: „Mai
am contract cu Schalke până în 2012”, lăsând loc de
interpretări.
Manuel Neuer (24 de ani) joacă la Schalke din 1991, anul în care
și-a început junioratul. La echipa mare a făcut saltul în 2005,
prinzând 145 de meciuri în Bundesliga și 16 selecții în naționala
Germaniei.