Barcelona – AC Milan 3-1.
Au fost multe voci în presa spaniolă, și chiar internațională, care au spus că Neymar nu se va adapta la Barcelona. Argumentele? Brazilianul ar fi fost prea „necopt” și nu s-ar fi putut adapta într-un sistem tactic precum cel al Barcelonei, acolo unde ar fi trebuit să fie vioara doi, după Messi. Însă Neymar demonstrează tot mai des că este un jucător mare. Cu bune, adică prin golurile și assisturile sale, și cu rele, unele simulări și căderi teatrale. Dacă n-o demonstrase în Primera, acolo unde reușise trei goluri și șapte assisturi în zece meciuri, a făcut-o și aseară în fața unui Milan care pare măcinat de luptele interne și de lipsa unor jucători de geniu care să facă diferența.
Pique, autogol împotriva „fiului”!
E adevărat, Neymar a făcut diferența și printr-o nouă lecție de actorie, căzând foarte ușor în careu în minutul 30, când a simțit mâna lui Abate pe umărul său. De la punctul cu var, Messi nu a avut decât o simplă misiune, marcând al cincilea gol în acest sezon al Ligii în doar trei meciuri! Iar peste alte zece minute, Neymar a obținut o nouă lovitură liberă, după un fault al lui Montolivo. De data aceasta, pentru un fault dur al lui Montolivo! Iar rezultatul a fost același. Centrare Xavi, cap Busquets dintr-o poziție suspectă de ofsaid și 2-0 pe tabelă! Însă meciul nu era decis. La ultima fază a primei reprize, Pique nu a uitat că și-a botezat fiul Milan și a înscris în proprie poartă la o centrare a lui Kaka.
Dar Barça nu a avut emoții. După o repriză secundă dominată categoric, Messi a mai înscris încă o dată (83), după o combinație cu Fabregas. Iar catalanii s-au calificat deja în optimile Ligii, după ce au dominat în cele patru meciuri disputate!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER