Meciul cu City, de pe Arena Națională, i-a arătat Stelei care îi este locul în fotbalul european. Vicecampioana României a lăsat în spate evoluțiile bune din ultima vreme și a dat cu capul de pragul numit Manchester City. La finalul meciului, Laurențiu Reghecampf a vorbit despre una dintre cele mai neplăcute aventuri din cariera de antrenor.
Antrenorul Stelei consideră că desele greșeli personale făcute de elevii săi, în special în apărare, au fost decisive în stabilirea scorului final. Reghecampf scoate în evidență evoluția excelentă a lui Florin Niță și consideră că atât el, cât și jucătorii au de învățat după un duel cu una dintre cele mai bune echipe din lume: „Sper ca acest rezultat să trezească anumiți jucători, să revină cu picioarele pe pământ. Vă spun de la început că nu vreau să dau vina pe nimeni, dar au fost prea multe greșeli pe care le-am făcut. Le-am dat prea multe spații, cred că am avut noroc cu Niță, care a fost într-o formă foarte bună și ne-a salvat de câteva ori. Nu am reușit să facem față acestui joc, trebuie să învățăm din această experiență și să mergem înainte, pentru că urmează un meci foarte dificil sâmbătă. La nivelul acesta, în momentul în care faci o greșeală vei avea întotdeauna de suferit. Cu toții trebuie să învățăm, a fost un meci din care putem trage anumite concluzii. Trebuie să încercăm să nu mai facem aceste greșeli”, a spus Reghecampf, la Dolce Sport.
Întrebat dacă își reproșează că a jucat prea ofensiv, Reghecampf nu își reproșează alegerea: „Nu este vorba de jucat defensiv, pentru că am primit golurile pe greșeli personale. E greu să joci defensiv cu o echipă ca City, pentru că se descurcă în situații dificile. Trebuie ca în viitor, în grupele Europa League, să avem acea agresivitate pe care am avut-o cu Sparta Praga. Cu siguranță, nu ne dorim să încasăm încă cinci goluri în retur. Mă deranjează cum au reacționat jucătorii noștri, le-au dat prea multe spații. Nici nu ne-am apărat, nici nu am atacat. Nu știu ce s-a întâmplat, poate au fost emoțiile…”, a completat antrenorul Stelei.
În finalul intervenției de la Dolce Sport, Reghecampf a fost întrebat și despre gestul galeriei dinamoviste, dar și despre derby-ul din weekend: „Nu am văzut acel mesaj și chiar nu mă interesează. Sper ca sâmbătă jucătorii să aibă altă atitudine și să câștige meciul cu Dinamo. Avem patru zile la dispoziție, îi avem pe cei trei jucători (n. red – Boldrin, De Amorim și Florin Tănase) care vor intra și ei sâmbătă, sunt sigur că meciul va fi altul”, a anunțat tehnicianul vicecampioanei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER