„Nicio echipă românească nu va ieși din grupe în 10 ani!”

Site-ul oficial al UEFA a realizat un amplu reportaj cu cel mai reprezentativ fotbalist al Stelei din deceniu acesta: căpitanul Mirel Rădoi.

Fundașul vicecampioanei este de părere că accederea în grupele celei mai importante competiții inter-cluburi este o performanță în sine și explică faptul că în următoarea perioadă nicio echipă din România nu va reuși să treacă de grupe.

"Am bifat a treia prezență consecutivă în grupe, însă mai mult nu cred că se poate. În următorul deceniu, niciun club din România nu va ajunge în optimi. Nici măcar Steaua, care e cea mai bună echipă.", a declarat Rădoi pentru site-ul oficial al Uefa.

Căpitanul din Ghencea a discutat despre problemele pe care le-a avut în ultimul timp cu accidentările și spune că acestea l-au întărit și i-au oferit o nouă perspectivă asupra fotbalului: "Din cauza problemelor pe care le-am avut cu accidentările, am realizat cât de mult iubesc fotbalul. Nu joc doar pentru bani, am înțeles că trebuie să te lupți pentru a simți plăcerea de a te afla pe gazon"

Publicat: 13 11. 2008, 11:24
Actualizat: 13 11. 2008, 11:55