„Niciodată o formație germană nu a fost atât de copleșitoare în Anglia”. Pro și contra unui eventual rezultat pozitiv al lui United cu Bayern
Manchester United joacă în această seară, pe teren propriu, contra campioanei Germaniei, Bayern Munchen, în sferturile Ligii Campionilor, de asemenea o competiție al cărei trofeu este deținut tot de bavarezi.
Disputa pare una extrem de dezechilibrată, cu atât mai mult cu cât „diavolii” traversează un sezon mizerabil, la capătul căruia sunt șanse destul de mari să rateze prezența în viitoarea stagiune a cupelor europene. De altfel, presa engleză de miercuri punctează intens tocmai pe această idee. Daily Mail scrie că David Moyes, care își joacă în această dublă poate chiar viitorul la United, a pregătit meciul în cele mai mici amănunte, însă face față cu greu indisponibilităților din defensivă, de unde vor absenta Patrice Evra, suspendat, Rafael, accidentat și, probabil, Jonny Evans, cu probleme la gleznă. „Niciodată o formație germană nu a fost favorită într-un mod atât de copleșitor, în fața unei echipe din Anglia”, notează sursa citată.
În ciuda acestor argumente, englezii mizează pe tradiție, dar nu și pe spiritul finalei din 1999, purtat de singurul supraviețuitor al acelei echipe, galezul Ryan Giggs. „Nu vom face asta, probabil sunt băieți care nici nu își mai amintesc acel meci. Bayern este deținătoarea titlului, o echipă cu individualități. Vom avea o misiune dificilă”, a spus Giggs.
Manchester United are, totuși, și motive de bucurie înaintea meciului cu Bayern, dacă ar fi să ne luăm după statistici.
100% este procentajul de victorii al lui Manchester United pe teren propriu, în Liga Campionilor, cel mai bun din sezonul 2007-2008 până în prezent. Atunci, „diavolii” au și cucerit trofeul, în finala cu Chelsea, de la Moscova.
5 meciuri fără gol primit a avut United în actuala stagiune din Ligă, cu unul mai mult decât Bayern.
Ultimul argument favorabil englezilor este bilanțul favorabil în ceea ce privește confruntările din fazele superioare ale Ligii Campionilor. United a jucat 17 partide, a câștigat 12 și a pierdut 5, cu un procentaj de succes de 70.6%. În schimb, Bayern a jucat 24 de partide eliminatorii, a câștigat 15 și a pierdut 9. Procentaj 62.5%.
Daily Mail prezintă și argumente pentru care United trebuie să se teamă de Bayern:
– Bayern Munchen nu termină meciurile fără gol marcat. Germanii au înscris de 115 ori în acest sezon, cu o medie de 2.8 goluri pe meci, 32 dintre acestea doar în ultimele 10 jocuri. Ultima oară când bavarezii nu au marcat într-un joc de Ligă se întâmpla în urmă cu doi ani, când erau învinși la Munchen de Arsenal (2-0).
– 65% este media posesiei lui Bayern în Liga Campionilor, cea mai bună din competiție. Manchester United are o medie de 52%.
– David De Gea are toate șansele să fie extrem de ocupat contra lui Bayern. Germanii au tras cele mai multe șuturi pe poartă în actualul sezon al Ligii Campionilor, 105, față de numai 54, câte a reușit Manchester United.