Nicolae Stanciu a fost singurul fotbalist român care a început titular seara de Champions League. Românul a semănat panică în careul nemților și a ratat o ocazie importantă.
Nicolae Stanciu a fost cel mai periculos jucător de la Slavia Praga în partida cu Borussia Dortmund. Românul a avut ocazia să înscrie, dar șutul său din interiorul careului a trecut puțin pe lângă poartă.
Fostul fotbalist de la FCSB a centrat de câteva ori periculos, iar în prima repriză i-a pus mingea pe cap lui Peter Olayinka, dar atacantul nigerian nu a reușit să-l învingă pe Roman Burki dintr-o poziție foarte bună. Portarul de la Borussia Dortmund a luat cea mai mare notă din echipă. Statistica spune că a salvat numai puțin de 8 baloane periculoase pentru poarta lui.
Echipa lui Stanciu a pierdut cu 2-1 duelul de la Dortmund, deși a jucat mai bine de un sfert de oră cu un om mai mult pe teren. Cehii au terminat pe ultimul loc în grupă cu două puncte.
Pentru Răzvan Marin și Ciprian Tătărușanu nu a fost o seară grozavă în Champions League. Amândoi au rămas pe bancă până la finalul celor 90 de minute.
Răzva Marin a jucat 19 minute în ultimele 5 partide la Ajax Amsterdam. Tătărușanu încă așteptă șansa primelor minute, iar în iarnă este horărât să plece de la Lyon.
Ajax Amsterdam avea nevoie de un egal ca să se califice, dar a pierdut cu 1-0 duelul cu Valencia de pe teren propriu și merge în Europa League. Lyon a egalat pe final de meci cu Leipzig și își continuă drumul în Champions League.
Ianis Hagi a jucat ultimele 20 de minute ale partidei Napoli-Genk 4-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER