Nicușor Stanciu laudă forța ofensivă a lui Chelsea: „M-au impresionat toți de la mijloc în sus”
Steaua a pierdut a doua partidă din grupa E a Ligii Campionilor, contra lui Chelsea, cu scorul de 4-0, pe Național Arena.
La finalul meciului, Nicușor Stanciu a considerat că diferența de pe tabelă a fost prea mare, dar este convins că echipa va trece peste înfrângere și se va motiva pentru meciul cu Vaslui, din Liga 1.
„Este dur pentru noi, este o diferență mare de scor. Nu am reușit să marcăm, nu conta cine ar fi făcut-o. Nu știu care vor fi șansele noastre de acum. Acum ne gândim la meciul de la Vaslui, apoi vom vedea ce vom face cu Basel.
Suntem un grup foarte unit, iar acum avem ocazia să arătăm asta. Am spus și inainte că toți jucatorii lui Chelsea pot face diferența. M-au impresionat toți cei care au jucat de la mijloc în sus”, a spus Nicușor Stanciu la Digi Sport.