S-a încheiat faza grupelor din Champions League, iar ProSport prezintă cele mai importante borne înainte de optimile de finală: una dintre ele îl are în prim-plan pe catalanul Pep Guardiola, care a câștigat în premieră toate cele șase partide.
Deși a reușit să câștige Champions League atât cu Barcelona, cât și cu Manchester City, Pep Guardiola nu izbutise până acum să obțină 18 puncte într-o fază a grupelor. A bifat asta în sfârșit miercuri seara, după ce City a câștigat și la Belgrad, scor 3-2, în fața celor de la Steaua Roșie.
Astfel, englezii au terminat cu șase puncte peste Leipzig, izbutind în fiecare meci să marcheze câte trei goluri.
Pep Guardiola has won 6/6 Champions League group stage games for the first time in his career: ◉ City 3-1 Crvena zvezda ◉ RB Leipzig 1-3 City ◉ Young Boys 1-3 City ◉ City 3-0 Young Boys ◉ City 3-2 RB Leipzig ◉ Crvena zvezda 2-3 City It’s a magic number. 🪄#UCL pic.twitter.com/2g5d7jAHcu — Squawka Live (@Squawka_Live) December 13, 2023
Pep Guardiola has won 6/6 Champions League group stage games for the first time in his career:
◉ City 3-1 Crvena zvezda ◉ RB Leipzig 1-3 City ◉ Young Boys 1-3 City ◉ City 3-0 Young Boys ◉ City 3-2 RB Leipzig ◉ Crvena zvezda 2-3 City
It’s a magic number. 🪄#UCL pic.twitter.com/2g5d7jAHcu
— Squawka Live (@Squawka_Live) December 13, 2023
După golul reușit la Dortmund, Warren Zaire-Emery, noua senzație a lui PSG, a devenit cel mai tânăr marcator francez în Champions League: la 17 ani și 280 de zile, acesta se anunță un veritabil star și al naționalei Franței.
Zair-Emery l-a depășit pe Karim Benzema, care marcase în decembrie 2005, la 17 ani și 352 de zile.
Pe podium apare și Kylian Mbappe, care a înscris în februarie 2017, la 18 ani și 63 de zile.
Deși a tremurat serios pentru calificare, PSG ajunge pentru a 12-a oară la rând în optimile UCL, fiind una dintre favoritele la cucerirea trofeului.
Doar Real Madrid (21 de prezențe consecutive) și Bayern (16 calificări la rând) stau mai bine la acest capitol.
Miercuri, PSG a fost condusă de Dortmund, dar a reușit să egaleze (1-1) și a prins în ultimul moment locul al doilea, după ce a trimis-o pe AC Milan în primăvara Europa League.
După ce Sergio Ramos a înscris cu Lens în tricoul Sevillei, a venit și rândul lui Pepe să marcheze în ultima rundă din faza grupelor, în victoria celor de la Porto cu Șahtior, scor 5-3.
Dacă Pepe a punctat la 40 de ani și 290 de zile, Ramos a înscris la 37 de ani și 257 de zile. Aceștia sunt cei mai în vârstă jucători care marchează în această ediție de Champions League.
Doar Pepe va continua însă în competiție, Sevilla lui Ramos ratând și Europa League.
Cum calificarea era deja rezolvată, ba chiar de pe primul loc, Barcelona a mers în „vacanță” pe terenul lui Antwerp.
Catalanii au aliniat miercuri cea mai tânără echipă în UCL de când echipa a fost preluată de Xavi: media de vârstă a fost una de doar 25 de ani și 7 zile.
Astfel, pe lângă veteranii Lewandowski și Roberto, și-au găsit loc portarul Pena, fundașul Fort sau Lopez.
1 – With an average age of 25 years and 7 days, Barcelona have named their youngest starting line-up in a Champions League game with Xavi Hernandez as manager. Freshness. pic.twitter.com/iGS06keTz4 — OptaJose (@OptaJose) December 13, 2023
1 – With an average age of 25 years and 7 days, Barcelona have named their youngest starting line-up in a Champions League game with Xavi Hernandez as manager. Freshness. pic.twitter.com/iGS06keTz4
— OptaJose (@OptaJose) December 13, 2023
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER