No comment

Pe ce lume or trăi oare unii care încă n-au auzit de proteste și
bannere când favoriții sunt spulberați de niște anonimi și-i mai și
întâmpină cu aceeași căldură la ieșirea pe gazon?! Cele câteva mii
plouate la propriu și la figurat care goleau marți tribunele lui
Ibrox încă de la 3-1 pentru Unirea s-au întors sâmbătă lângă idolii
lor. Nu aveai loc să arunci un ac în peluze la un meci oarecare, cu
Hibernian. Nu mai e nimic de comentat.

Tot sâmbătă, Craiova, care nici ea n-o duce prea bine acum, era
băgată în priză de un meci special. Nu mai trebuie explicat de ce a
căpătat peste noapte alte dimensiuni o partidă cu Vaslui după
pocinogul din ultima etapă a sezonului trecut, care a pârjolit
Bănia și l-a vârât pe Mititelu în pielea lui Brutus. Măcar dintr-o
curiozitate naivă amestecată cu dilema „a fost sau n-a fost” te-ai
fi așteptat ca Centralul să fie populat, dacă nu ca la un meci cu
Dinamo, cel puțin ca la unul cu miza onoarei neamului lui Costea,
pentru care Mititelu și-a pus atâta lume în cap, începând cu
selecționerul. Un meci de văzut ca să-ți închipui ce-a fost în
vară. Trei mii de spectatori la tribuna I, pâlcul rebelilor vizavi.
Tot fără comentarii.

Nu de ieri, de azi, Craiova nu mai e amorezată de fotbal. Umplea
stadionul doar ca să se audă înjurându-i pe Nețoiu sau pe Staicu.
Acum nu s-ar mai sinchisi să schițeze un protest de ochii lumii
nici dacă Mititelu ar vinde jumătate de echipă lui Dinamo, iar
cealaltă Stelei. Oblemenco și Deselnicu se răsuceau probabil în
mormânt când auzeau cum freamătă stadionul doar la răul altora. Al
Rapidului, în ’98, al lui Nețoiu, al lui Staicu. Acum nu mai
freamătă deloc.