„Norocul a fost în echipă cu Schalke!” Reacție flatantă a nemților: cum a surprins Reghe la debutul în Champions League
Steaua a fost învinsă de Schalke în meciul de debut în actualul sezon al Ligii Campionilor, scor 0-3, însă opinia generală a fost că diferența de scor nu a fost conformă cu realitatea din teren.
De aceeași părere par să fie și jurnaliștii germani, care admit că Steaua a dat o replică peste așteptări la Gelsenkirchen.
Abendzeitung Muenchen notează în cronica meciului că Reghecampf a reușit să-l surprindă pe Jens Keller prin modul în care a abordat meciul de aseară, iar Schalke a deschis scorul norocos, într-un moment în care Steaua devenise tot mai periculoasă în atac.
„Recunoscută drept o echipă extrem de ofensivă, campioana României a surprins cu o tactică defensivă la început și s-a dovedit un adversar extrem de incomod pentru Schalke. Condusă de pe bancă de Laurențiu Reghecampf, fost jucător în Bundesliga, Steaua s-a retras de la început și s-a închis în fața porții.
[…] După o oră, oaspeții au devenit neastămpărați și au creat un mare disconfort, dar norocul a fost în echipă cu Schalke”, notează sursa citată în cronica meciului de aseară.