Steaua începe aventura europeană în sezonul 2014-2015 în Norvegia. Echipa campioană a României va evolua miercuri, de la 20:30, contra celor de la Stromsgodset, meci transmis de ProTV.
Adam Larsen Kwarasey, portarul norvegienilor, este de părere că echipa sa pornește favorită în meciul de pe teren propriu.
„Sperăm într-un rezultat bun în primul rând, care să ne asigure o a doua manșă mult mai ușoară. Nu am pierdut de multe luni, de multe meciuri și sperăm să continuăm pe același trend.
Aici suntem noi favoriți, dar ei vor fi favoriți pe terenul lor. Nu știu pe nimeni din echipa de acum a Stelei, dar știu că au jucat la Valerenga, în urmă cu câțiva ani, aveam 17 ani atunci și am evoluat împotriva lor”, a spus Kwarasey pentru Dolce Sport.
Steaua s-a întâlnit cu Valerenga în turul I al Cupei UEFA, sezonul 2005-2006. Echipa antrenată atunci de Oleg Protasov a câștigat ambele manșe, 3-0 în Norvegia și 3-1 în România, și s-a calificat în grupele Cupei UEFA. Steaua a jucat meciul de pe teren propriu la Constanța, stadionul din Ghencea fiind suspendat din cauza scandărilor rasiste la adresa jucătorilor de la Shelbourne.
Stromsgodset – Steaua va fi transmis miercuri de ProTV de la ora 20:30.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER