Nu e „Maradona sau Zidane”, dar poate ajunge la AC Milan! Mourinho, scăpat de Pedro Leon
Colege de grupă în Champions League, AC Milan și Real Madrid pun
la cale un transfer pentru această iarnă. „Diavolii” au pus ochii
pe mijlocașul Pedro Leon, care a fost adus în această vară la Real
de la Getafe, dar i-ar putea părăsi pe „galactici” după nici un
sezon, anunță Marca.
În vârstă de 23 de ani, Pedro Leon a mai fost dorit de AC Milan și
în vara anului 2009, însă tranzacția nu s-a materializat atunci.
Mutarea are toate șansele să se realizeze, mai ales că Pedro Leon
nu l-a impresionat cu nimic pe Jose Mourinho, iar sursa citată
susține că fostul fotbalist al lui Getafe e singurul care a fost
cumpărat în această vară fără să fi fost cerut de tehnicianul
portughez.
Recent, Pedro Leon s-a aflat în centrul unei polemici, după ce
Mourinho nu l-a inclus în lotul pentru meciul de Ligă cu
Auxerre.
„Nu am de ce să mă justific. Dacă președintele mă va
întreba, îi voi răspunde, dar nu a făcut-o. Mi se pare că vorbim de
Zidane sau Maradona. Pedro Leon este un jucător bun, dar care acum
două luni juca la Getafe. Trebuie să muncească așa cum îi cer eu să
o facă și așa îi va fi mult mai ușor să joace…„, Jose
Mourinho.
Milan și Real Madrid se vor întâlni în Liga Campionilor pe 19
octombrie, pe Santiago Bernabeu, și tot atunci vor avea loc și
negocierile dintre Adriano Galliani și Florentino Perez pentru
transferul lui Pedro Leon, susține presa din Spania.