Alexandru Chipciu a fost titular pentru Anderlecht în partida cu FK Rostov, scor 2-2, din turul 3 al preliminariilor Champions League, însă nu s-a evidențiat, iar în minutul 69 a fost schimbat.
Mijlocașul spune că scopul său nu a fost să aibă realizări personale, ci să-și ajute echipa să obțină un rezultat bun și recunoaște că nu se simte încă foarte confortabil la Bruxelles, ținând cont că se află la prima experiență în străinătate.
Chipciu speră însă că va avea aproape un fost coleg de la Steaua, pe Nicușor Stanciu, și el dorit în această vară de Anderlecht: „Il aștept si pe el aici”.
„A fost un meci foarte greu, cu o echipă care a treminat pe locul doi în Rusia, joacă foarte defensiv, a fost un meci dificil, dar vom porni cu avantaj în retur. Nu am avut realizări, m-am pus în slujba echipei, nu-mi este ușor, sunt la prima experiență în străinătate, dar sunt încrezător, pentru că mă antrenez, muncesc foarte mult și nu se poate să nu apară și rezultatele.
Și Anderlecht în Belgia este ca Steaua în România. La noi era o obsesie cu salariul, se vorbea mai mult extrafotbalistic, dar nu mai vreau să vorbesc despre acest lucru. Răspunsul a venit cu acest transfer”, a declarat Chipciu într-o intervenție telefonică la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER