„Nu mișcă nimeni!”** Vezi aici coregrafia CVUCS!

Cu o zi înaintea fluierului de start, Marian Iancu încerca să scuze o eventuală absență a suporterilor. „E vacanță”, spunea boss-ul bănățean. 30.000 de timișoreni au vrut să-l contrazică și au zguduit din primul minut un „Dan Păltinișanu” care încearcă să-și obișnuiască plămânii cu aerul Ligii Campionilor.

Să vorbești la superlativ despre oamenii care vin la meciurile Timișoarei poate părea deja un gest repetitiv. Dar, asta e deja o regulă. Conform obișnuinței, aseară, Banatului i-a crescut iar pulsul, iar atmosfera rezultată a fost cel puțin la fel de spectaculoasă ca aceea de la meciul cu Șahtior.

Cavalerii și ceasul

La apariția echipelor pe teren, peluza timișoreană și-a dezvăluit coregrafia. Un ceas, încadrat de doi cavaleri, elementul reprezentativ al echipei. Imaginile au fost însoțite și de un mesaj războinic: „În fața noastră nu mișcă nimeni”. A fost și momentul din care, deși gălăgioși până atunci, cei 500 de fani germani nu s-au mai auzit o perioadă. Până la penalty-ul obținut de Marica și transformat de Gehhart. A urmat golul lui Hleb, dar tribuna violetă n-a renunțat. A cântat, a fluierat, a aplaudat. În Banat, niciodată nu e nimic pierdut.

Beckenbauer – aplaudat, Marica – huiduit

Pe o arenă din România și contra unui adversar din Germania, imaginile cu aparițiile lui Beckenbauer și Marica au șocat. Primul s-a arătat atacantul lui Stuttgart, la încălzire. Momentul a fost speculat prompt de o bună parte din spectatori: înjurături, fluierături, semne că sângele dinamovist nu poate fi vreodată ignorat în Banat. Cu zece minute înainte de start a apărut și Franz Beckenbauer, care a comentat pentru SAT 1 partida. Pe lângă cererile normale de autografe și poze, „Kaiserul” a fost aplaudat îndelung de timișoreni.
 

Publicat: 18 08. 2009, 23:14
Actualizat: 19 08. 2009, 01:58