„Nu vă așteptați la spectacol din partea lui Poli!”
Marian Iancu susține că trupa din Banat va adopta în partida din această seară, contra lui Șahtior, o tactică mai degrabă defensivă, deoarece formația lui Sabău pleacă de la scorul de 2-2, unul evident favorabil la nivel strict teoretic.
În aceste condiții este normal ca formația violetă să nu se gândească la spectacol, ci doar la scopul final, calificarea.
"Nu știu dacă trebuie să vă ateptați din partea lui Poli la spectactol, noi suntem o echipă care pleacă cu șansa a doua, dar avem avantajul scorului din tur. Așadar, nu cred că vom juca foarte spectaculos. Echipa ucraineană trebuie să marcheze, așteptați-vă de la ei la spectacol, nu de la noi", a spus numărul unu de pe Bega la Sport.ro
Terie Hauge a fost delegat să arbitreze partida din această seară, de pe Dan Păltinișanu. Patronul lui Poli nu pleacă de la premisa că acesta va fi în vreun fel părtinitor, din cauza faptului că o eventuală necalificare a Șahtiorului ar deranja. Iancu are încredere în cavalerii fluierului trimiși de forul continental și spune că doar în măsura în care Balaj ar fi fost la centru, și-ar fi făcut griji: "Mi-ar fi fost frică de arbitru dacă se numea Balaj."
Â