O oaie pentru o calificare! Șahtior Karagandy este cu un pas în grupele Ligii, după un sacrificiu animal și o victorie cu Celtic

Revelația anului din Liga Campionilor vine din Karagandy, Kazakhstan

Meci în cupele europene. Încă se numesc „europene”, chiar dacă orașul unde s-a jucat, Astana, e mai aproape de Beijing decât de Londra. Mai exact, play-off-ul Ligii Campionilor, competiția supremă în cazul echipelor de club. Fața în față au stat Șahtior Karagandy, campioana Kazakhstanului, și Celtic Glasgow, una dintre cele mai cunoscute echipe din Europa.

Nu se putea vorbi despre cine e favorită înainte unui astfel de meci. O echipă care în total valorează de două ori mai puțin decât Chiricheș (n.r. – 4 milioane de euro) nu putea pune probleme unei formații de renume, așa cum este Celtic. Dar așa cum ne-au obișnuit echipele din spațiul ex-sovietic în ultimii ani, s-a produs surpriza. Campioana Scoției a cedat, 0-2, în fața unei necunoscute pentru publicul larg și este foarte aproape de a pierde calificarea în grupe.

Haine noi, aceeași tradiție
În turul precedent, Șahtior Karagandy a eliminat-o pe BATE Borisov, nimeni alta decât echipa din Belarus care în sezonul trecut a învins-o pe Bayern în grupele Ligii. Și pentru că UEFA se bucură de granițele din ce în ce mai largi ale fotbalului european, ar trebui să se bucure și de tradițiile pe care noile echipe le aduc. Înaintea meciurilor importante, la Karagandy, există o tradiție, care s-a repetat și înainte de întâlnirea cu Celtic. Conducerea a organizat un ritual de sacrificare a unei oi, pentru a le purta noroc. „Suntem puternici, nu vom merge în fața lui Celtic ca un miel în fața cuțitului”, spuneau jucătorii ca o trimitere la tradiția pe care clubul o are.

Cea mai estică echipă din Ligă
Un alt lucru inedit pe care Șahtior Karagandy l-ar putea aduce în Liga Campionilor este locul unde va disputa meciurile de acasă. Dacă fotbaliștii marilor echipe se plângeau de partidele pe care le-au jucat la Moscova, vor avea o surpriză când vor descoperi noua „excursie”. Șahtior Karagandy dispută meciurile de „acasă” la Astana, capitala Kazakstanului, iar distanța între Londra și acest oraș este de 5.600 de kilometri. Doar drumul cu avionul îți răpește șapte ore, în timp ce suporterii care nu sunt atât de potenți financiar pentru a-și permite un bilet de avion, ar trebui să se pregătească de un drum cu mașina de aproximativ trei zile!

875.000 de euro este cota celui mai scump jucător al lui Șahtior Karagandy, Gevorg Ghazaryan

2 titluri de campioană a Kazakstanului are Șahtior Karagandy (2011, 2012)

4.270 kilometri este distanța între București și Astana, capitala Kazakhstanului

EVIAN
Dan Nistor a fost prezentat oficial ieri la Evian Thonon Gaillard. Fostul mijlocaș al Pandurilor a semnat un contract pe patru sezoane cu gruparea franceză și va purta tricoul cu numărul 15.

HAMBURG
Coșmarul lui Torje (foto) este aproape de a se sfârși. Mijlocașul de bandă se află în atenția lui Hamburg. În prezent, românul e sub contract cu Udinese, dar nu intră în planurile actualului său antrenor, fiind mai tot timpul împrumutat.

BARCELONA
Denis Suarez este noul jucător al Barcelonei. Venit de la Manchester City pentru suma de 1, 5 milioane de euro, jucătorul în vârstă de 19 ani a semnat cu „extratereștrii” un contract pe următorii patru ani.

REAL MADRID
Coentrao nu s-a înțeles cu Tottenham în privința salariului pe care urma să-l aibă la Londra, iar transferul lui Gareth Bale, care ar urma să fie cel mai scump din istoria fotbalului, se află momentan în impas. Realul a oferit pentru Bale 109 milioane de euro.

BEȘIKTAȘ
Gruparea turcă a dat lovitura. Fosta echipă a lui Mircea Lucescu a semnat un contract de sponsorizare pe următorii 15 ani cu o companie de telecomunicații. Astfel, stadionul pe care joacă Beșiktaș va purta numele „Vodafone Stadion”.

Publicat: 22 08. 2013, 09:03
Actualizat: 22 08. 2013, 09:04