O viață pentru Manchester United!** Din 1971 nu ratează niciun meci al „Diavolilor”. Acum, s-a îndrăgostit de România

*Paul Braine, un suporter al lui „Diavolilor roșii”, nu ratează aproape niciun meci din 1971, a fost în toate colțurile lumii și s-a îndrăgostit de România

*Manchester United nu e doar un club de fotbal. E istorie, e prezent și e viitor. A vorbi cu suporterii săi e ca și cum ai deschide o enciclopedie de mii de pagini. Ei știu totul, sunt peste tot și sacrifică orice pentru a-și vedea echipa

Așa este și Paul Braine, un londonez de 56 de ani, care nu a mai ratat niciun meci a lui United de 5 ani, chiar dacă locuiește la 300 de kilometri de Manchester. A fost în aproape toate părțile lumii după echipa sa: „Merg și la meciurile din pre-sezon. Am fost în Hong Kong, Tokyo, Beijing, Los Angeles, New York, Philadelphia și altele. Nu contează că sunt meciuri oficiale sau amicale, nu-mi pot refuza această plăcere”, se laudă englezul, care a mers pentru prima dată pe Old Trafford în 1971, dar a asistat și la primul meci al lui „Sir Alex”, pe atunci doar Alex Ferguson: „Îmi amintesc perfect acea zi. Era o perioadă grea pentru United, dar a fost începutul unei ere. Sir Alex e un idol, nimeni nu va putea face vreodată ce a făcut el aici”, se destăinuie britanicul, care a făcut aproximativ 300 de deplasări în afara Angliei cu Manchester United: „Fotbalul e religia mea, stilul meu de viață!”, susține „Mister Braine”.

S-a îndrăgostit de România

Englezii aflați în centrul Clujului au făcut ieri spectacol: au cântat, au dansat și, desigur, au băut bere. S-au simțit perfect în România, după cum și recunosc: „Înainte să vin aici auzisem că sunt mulți țigani și se fură mult. Prostii! E o țară adorabilă„, strigă sus și tare Braine, care a fost și pe „Național Arena” anul trecut.

Dacă despre Manchester își amintește orice și e gata să deseneze fiecare acțiune a lui George Best, suporterul englez nu știe la fel de multe și despre fotbalul românesc. Hagi, Popescu, Chivu sau Petrescu nu îi spun prea multe: „Petrescu a jucat la Chelsea? Atunci chiar nu îl știu!„, se amuză Paul, care nu vrea să audă nimic de rivale, în special de Liverpool. Mutu e singurul fotbalist român pe care îl știe susținătorul lui Manchester United, însă nu într-un mod plăcut: „E fotbalistul suspendat pentru cocaină, nu?”.

Înainte de meci, Braine a pronosticat că meciul se va termina le egalitate, scor 1-1


articol scris de Mihai CINPOERU

Publicat: 03 10. 2012, 08:36
Actualizat: 03 10. 2012, 08:37