OFICIAL | Super lovitură dată de Real Madrid chiar înaintea meciului cu Manchester City: „E îndrăgostit de Real”

Real Madrid a dat o super lovitură chiar înaintea partidei cu Manchester City, din optimile Ligii Campionilor. Zinedine Zidane a aflat că francezul Karim Benzema va continua pe Bernabeu.

Agentul atacantului a anunțat miercuri seara că Benzema și-a prelungit contractul cu Real până în 2022.

„Benzema și-a prelungit contractul până în 2022, este oficial. El este îndrăgostit de Real, deși a avut mereu un loc în inimă pentru Lyon”, a spus impresarul lui Benzema, Karim Djaziri, la Radio Monte Carlo.

Benzema, la meciul 100 în Champions League în tricoul Realului

Vestea e una excelentă pentru fanii Realului, mai ales că Benzema va juca azi, cu Manchester City, meciul 100 în Liga Campionilor în tricoul Realului. Atacantul a marcat 52 de goluri în cea mai importantă competiție europeană pentru madrileni. Înainte de a ajunge pe Bernabeu, Benzema a înscris 12 goluri în Liga Campionilor și pentru Lyon, în 19 partide.

„Conducerea Realului a fost impresionată de rolul important pe care Benzema și l-a asumat după plecarea lui Cristiano Ronaldo, din 2018”, au scris la începutul anului cei de la AS, care susțin că Perez și Zidane și-au dorit neapărat să se bazeze în continuare pe vârful francez.

Real, care l-a împrumutat pe Odriozola la Bayern, s-a temut că poate să-l piardă pe Benzema, după ce madrilenii au aflat că vârful a fost dorit de PSG, dar și de Lyon.

De două ori campion în La Liga cu Real Madrid, Benzema se poate lăuda și cu alte performanțe notabile pe Bernabeu: francezul a câștigat de patru ori Liga Campionilor cu ibericii și în trei rânduri Supercupa Europei.

32 de ani are Karim Benzema

35 de milioane de euro i-a plătit Real Madrid lui Lyon, în 2009, pentru transferul lui Benzema. Vârful care va continua la Madrid este al treilea cel mai vechi jucător din lot, după vedetele Sergio Ramos şi Marcelo.

Publicat: 26 02. 2020, 21:58
Actualizat: 27 02. 2020, 03:25