„Oh when the Spurs go marching in”. Cronica meciului în care Kane, Alli și Eriksen au strălucit pe Wembley. La Madrid se prelungește criza

Real Madrid a venit pe Wembley, cel mai emblematic stadion al fotbalului, cu dorința de a spăla rușinea cu Girona. Nou-promovata catalană s-a impus cu 2-1 în week-end, în fața campioanei din Madrid. Tottenham a cedat și ea în etapa precedentă, 1-0 pe Old Trafford. După un gol anulat pentru ofsaid la Eriksen, Martial a decis derby-ul.

Cu un Harry Kane revenit după o întindere, Spurs au început partida în ofensivă. Același Kane a semnat prima ratare importantă, după ce l-a dat la o parte pe Ramos ca pe un jalon. Internaționalul englez a reluat cu o scăriță, dar Kiko Casilla n-a fost păcălit. După ocazia lui Kane, Trippier a trimis puternic în fața porții, unde Alli a ajuns prea târziu. Tottenham a continuat să atace în valuri. Emoțiile Ligii și-au spus cuvântul. În timp ce Real a absorbit presiunea adversarului, gazdele s-au întrecut în lufturi în careul lui Casilla.

Alli, ca Muhammad Ali. Zboară ca un fluture, înțeapă ca o albină

Pe aceeași axă Trippier-Alli s-a născut primul gol al meciului. A doua oară, madrilenii n-au mai scăpat. Trippier a fost angajat într-o poziție suspectă de ofsaid, a trimis puternic în „gura porții”, iar Alli s-a aruncat spre minge, cu Nacho după el. Casilla nu și-a calculat bine pașii, astfel că a fost nevoit să plonjeze în gol și să urmărească cum peste 80.000 de englezi „sar în aer”.


Foto Twitter Tottenham

Ronaldo a dat tonul „remontadei”. Portughezul a reluat periculos în două rânduri, într-un interval de două, trei minute. Cristiano a șutat în plasa laterală, în primă fază, iar după câteva momente a tras puternic pe centrul porții, din zona punctului cu var. Spaniolii au continuat să preseze, dar fără să-i mai pună probleme lui Hugo Lloris. Tottenham a trecut pe lângă 2-0 la un carambol creat de Trippier. Fundașul lateral a driblat doi adversari, după care i-a pasat lui Sissoko. Francezul a luftat, iar mingea a ajuns la Kane, care a trimis pe lângă Casilla. Ramos a blocat mingea, din postura de „ultimă redută”.

Singura soluție pentru Real? Să fi intrat Zidane pe teren!

Real Madrid nu s-a trezit după pauză. Englezii au ieșit mai relaxați de la cabine. În timp ce vedetele lui Zidane au alergat cu disperare după golul egalizator, Kane, Alli și Eriksen au făcut ce au vrut pe teren. La primul meci din acest sezon al Ligii, Dele Alli a reușit dubla în minutul 56, ajutat de o deviere a lui Sergio Ramos. După ce l-a culcat pe Casemiro din fentă, mijlocașul a șutat puternic, Ramos a deviat decisiv la colțul scurt, iar Casilla a rămas fără reacție. Real Madrid a avut șansa de a reveni în meci la scurt timp după golul de 2-0, dar Ramos și Ronaldo s-au încurcat reciproc în careul mic, astfel că tabela a rămas intactă.


Foto Twitter Tottenham

Când Wembley devine scena unor spectatori care au absolvit canto clasic

Eriksen a completat umilința Realului, marcând pentru 3-0 la capătului unui contraatac fulger. Kane a scăpat în dreapta, după care i-a pasat danezului care a venit demarcat pe flancul stâng. Eriksen l-a învins pe Casilla cu sânge rece iar întregul Wembley a început să cânte: „When the Spurs go marching in” (Când Spurs mărșăluiesc).

Real Madrid a mai suferit un eșec la fel de usturător în Regat acum opt ani, când Liverpool s-a impus pe Anfield cu 4-0. Real a marcat în cele din urmă cu zece minute înainte de final, prin Ronaldo. Portughezul a șutat din interiorul careului, iar o ușoară deviere a lui Dier a făcut ca tabela să arate 3-1. Elevii lui Zidane s-au năpustit în atac, încercând să scoată măcar un egal la Londra. Lloris a fost încercat de Ronaldo în două rânduri, dar a reținut fără probleme.


Foto Twitter Tottenham

Tottenham adună patru puncte după cele două meciuri cu Real Madrid, în timp ce oaspeții ajung la două înfrângeri consecutive. Englezii merg în „primăvară”, în timp ce „Vikingii” stau mai bine decât Borussia Dortmund, care a înregistrat două remize cu APOEL!

Tottenham: Lloris – Alderweireld (Sissoko 24), Sanchez, Vertonghen – Davies, Winks (Dembeles 66), Dier, Tripier – Eriksen, Alli – Kane (Llorente 79)

Real Madrid: Casilla – Hakimi, Nacho, Ramoss, Marcelo – Kroos, Casemiro, Modric (T. Hernandez 81) – Ronaldo, Benzema (Asensio 74), Isco (Mayoral 74)

Grupa H:

1. Tottenham 10p. (+7)
2. Real Madrid 7p. (+3)
3. Borussia Dortmund 2p. (-4)
4. APOEL Nicosia 2p. (-6)

Publicat: 02 11. 2017, 00:01
Actualizat: 02 11. 2017, 00:39