Paszkany îi arată direcția, Ando îi forțează mâna:** „Nici dacă învingem Braga, nu avem șanse reale la locul doi” Jucătorii cheie în planul antrenorului

Declarația lui Paszkany a făcut prozeliți în Liga 1: Becali i-a fixat antrenorului ca principal obiectiv câștigarea titlului și lăsarea cupelor europene în plan secund. Asta și-ar dori și clujenii, mai ales după ce sunt siguri de banii garantați de UEFA prin calificarea în grupele Ligii.

Andone le forțează însă mâna șefilor și speră într-o calificare minune în primăvara Ligii. Antrenorul avertizează însă și declară că nici o victorie la Braga nu garantează locul doi.

„Va fi primul meu meci în Champions League, așa că e normal să am emoții, pentru că e vorba de un debut în această competiție. Toți adversarii noștri din grupă sunt dificili, am urmărit dubla manșă dintre Udinese și Braga, din play-off-ul Champions League, vom întâlni o echipă foarte bună. Dacă vom câștiga în Portugalia, vor fi trei puncte importante, ne putem gândi la o strategie pentru următoarele partide, dar n-am putea spune că ne batem cu șanse reale la locul al doilea. Acum noi avem deja experiență în Champions League, după ce am mai participat de două ori, dar și fotbaliști cu experiență în Ligă. O calificare mai departe ar fi foarte importantă pentru fotbalul românesc”, a spus Andone la Digi Sport.

Jucătorii cheie în planul lui Andone:

„Bjelanovic e un jucător profesionist, de profilul lui Kapetanos. Noi jucăm pe trei fronturi, așa că avem nevoie de fotbaliști care să decidă meciurile. Eu aștept de la Martinez, în primul rând, să fie sănătos, pentru că este un jucător valoros, ne bazăm pe el”, a mai afirmat Andone.

Andone îl reîntâlnește pe Ferguson

„Mă voi întâlni în Champions League cu trei antrenori importanți, precum Ferguson, Terim și chiar Peseiro. Cu Ferguson m-am întâlnit și pe vremea când am antrenat-o pe Dinamo, este fără doar și poate unul dintre cei mai buni antrenori, în momentul de față”, a mai spus antrenorul campioanei României.

Publicat: 12 09. 2012, 20:06
Actualizat: 12 09. 2012, 20:08