Paszkany nu scapă de Gigi

Adversara lui CFR Cluj de miercuri, 15 septembrie, din Grupa E a
Ligii Campionilor, FC Basel, este condusă de cea mai bogată femeie
din Elveția. Gisela Oeri (foto), pe care jucătorii o alintă Gigi,
merge cu echipa în toate deplasările și va ajunge probabil și la
Cluj.

Gisela Oeri, care are o avere de șapte miliarde de euro, a preluat
FC Basel în 2000 și, în numai doi ani, echipa a revenit în elita
fotbalului din Elveția. În 2001, Oeri a contribuit la reconstrucția
stadionului „St. Jakob Park” (cel mai mare din Elveția), pentru
care s-au cheltuit 146 de milioane de euro. FC Basel a cucerit
primul titlu după 22 de ani în 2002 tot datorită investițiilor
făcute de darnica patroană. În sezonul 2005-2006, elvețienii au
ajuns în sferturile de finală ale Cupei UEFA, de unde au fost
eliminați de coșmarul Stelei din acel an, Middlesbrough.

Face baie
cu jucătorii!

Gigi este foarte atașată de echipă și de jucători: îi însoțește în
toate deplasările și, câteodată, îi ajută și la recuperare. De
profesie fizioterapeut, cea mai bogată femeie din Elveția se
implică și la recuperarea fotbaliștilor săi. În 2002, după cucerirea titlului, doamna Oeri a
sărbătorit titlul alături de jucători în piscină (foto
medalion)!

Despre Gigi Oeri
ª are 55 de ani, s-a născut în Germania, având dublă
cetățenie
ª conform revistei Bilanz, a investit aproape 500 de milioane de
euro în echipă în 10 ani
ª este căsotărită cu Andreas Oeri, moștenitorul celei mai mari
companii farmaceutice din Elveția
ª datorită influenței pe care o are în lumea afacerilor, a atras la
FC Basel mulți sponsori
ª finanțează cel mai mare muzeu de jucării din lume, unde sunt
expuși peste 6.000 de ursuleți de pluș
ª în 2006, a donat 10 milioane de euro pentru producerea filmului
„Parfume: The Story of a Murder”

10 trofee a cucerit FC
Basel de când Gigi Oeri a preluat clubul

Barca
le-a furat culorile

Joan Gamper, fostul căpitan al lui FC Basel, a înființat
Barcelona în 1899 și a luat cu el din Elveția culorile tradiționale
„blaugrana”

Joan Gamper a dus, în 1899, culorile lui FC Basel (logo, dreapta)
care „desenau” logo-ul și echipamentul roș-albastru din Elveția în
Spania, la FC Barcelona (logo, stânga).
Logo-ul lui FC Basel este reprezentat de un scut jumătate roșu,
jumătate albastru. Atât emblema, cât și culorile clubului elvețian
seamănă izbitor cu cele mult mai celebre ale Barcelonei. Cum s-a
ajuns la acest lucru? În 1899, elvețianul Joan Gamper a înființat
FC Barcelona, dar nu a uitat să ia de la Basel, echipă al cărei
căpitan a fost, culorile tradiționale roș-albastre. Acest aspect
iese în evidență mai ales în logo-urile celor două echipe, ambele
încadrate cu galben. Pe lângă asta, logo-ul Barcelonei folosește în
partea de jos culorile pe care elvețienii le au în stânga. Motiv
întemeiat pentru mulți să spună că Barça „a furat” culorile lui FC
Basel.

Publicat: 10 09. 2010, 09:20
Actualizat: 10 09. 2010, 09:26