Pavel Vrba: „Sunt mulțumit, deși puteam obține și victoria. E păcat că ne-au egalat”. Ce nu va face antrenorul Viktoriei la retur: „Am mai încercat o dată și am pierdut cu 4-1”

Antrenorul echipei Viktoria Plzen, Pavel Vrba, s-a declarat mulțumit de rezultatul de egalitate obținut, marți, cu FCSB, scor 2-2, în prima manșă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor.

„Sunt mulțumit, deși la un moment dat puteam obține și victoria. Este păcat că FCSB a egalat. Dacă eram puțin mai atenți, puteam pleca cu o victorie de aici. Este un rezultat mulțumitor. Voi spune mai multe după meciul retur, așa mi se pare corect. FCSB este o echipa foarte puternică și urmează un meci foarte greu”, a declarat tehnicianul ceh, la conferința de presă.

Pavel Vrba a precizat că nu va aborda partida retur la 0-0. În 2014, Viktoria Plzen a fost învinsă pe teren propriu de către Petrolul Ploiești, scor 1-4, după ce obținuse o remiză în România, scor 1-1, în turul trei preliminar al Europa League.

„Nu voi juca returul la 0-0. Am mai încercat o dată și am pierdut cu 4-1, așa că vom juca returul la victorie”, a mai spus tehnicianul Viktoriei Plzen.

Cât despre accidentarea lui Constantin Budescu, Vrba a afirmat: „Este un jucător foarte bun și mi-aș dori să-l întâlnim și la Plzen. Îi doresc să se facă bine”.

FCSB a încheiat la egalitate, scor 2-2, meciul jucat, marți, pe Arena Națională, în fața vicecampioanei Cehiei, Viktoria Plzen, în prima manșă a turului trei preliminar din Liga Campionilor. Meciul retur va avea loc pe 2 august, în Cehia.

Publicat: 25 07. 2017, 23:24
Actualizat: 25 07. 2017, 23:25