Pe vremea când imnul Ligii răsuna în București. S-au împlinit 10 ani de la meciul prin care Unirea Urziceni scria istorie în UCL

Serdar Tasci (S), de la VfB Stuttgart, se lupta pentru balon cu Marius Bilasco (D), de la Unirea Urziceni, in timpul partidei din etapa a doua a Ligii Campionilor la fotbal, grupa G, partida disputata pe stadionul "Steaua", in Bucuresti, marti, 29 septembrie 2009. CONSTANTIN VLADESCU / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 8 poze

În urmă cu fix 10 ani, Unirea Urziceni evolua în grupele Ligii Campionilor contra lui VfB Stuttgart. Pentru Unirea a marcat Dacian Varga, în minutul 48, în timp ce pentru VfB Stuttgart a înscris Tasci, în minutul 5. A fost primul punct obținut de echipa antrenată de Dan Petrescu în grupele Ligii.

Unirea Urziceni a încheiat Grupa G pe locul 3, după Sevilla și Stuttgart, dar peste Rangers. Cu opt puncte acumulate, la numai o lungime de locul 2, echipa lui Dan Petrescu reușea accederea în „primăvara” Europa League. Acolo a venit duelul de vis cu Liverpool, un Liverpool care încă își căuta drumul. După un eșec la limită pe Anfield, scor 1-0, Unirea a pierdut cu 3-1 la București și a fost eliminată din cupele europene.

Pentru ca nostalgia să atingă cote alarmante, trebuie să vă reamintim că Stuttgart a ajuns în grupele UCL, în sezonul 2009/2010, după ce a învins-o pe Poli Timișoara în ultimul tur preliminar. Bănățenii au fost eliminați după 0-2 și 0-0. Până la duelul cu Stuttgart, Poli Timișoara reușise să elimine Șahtiorul lui Mircea Lucescu. Ce vremuri!

Destinul tragic al campioanei Unirea Urziceni

La doar un sezon după parcursul superb din Liga Campionilor, Unirea Urziceni a luat-o la vale.

Ultimul sezon al Unirii Urziceni în primul eșalon din România a fost în 2010-2011, la finalul căruia au retrogradat de pe penultimul loc: „În albumul cu amintiri aș pune Unirea la capitolul enigme. Să nu uităm: Unirea a luat titlu când nimeni nu-i dădea șanse. Opt puncte în Liga Campionilor, cu echipe bune. Imediat a și dispărut, nu a fost una de tradiție. Parcrus extraordinar în Liga Campionilor, primvăra Europa League cu Liverpool”, a spus Maftei la ProSport LIVE.

Unirea Urziceni a început sezonul 2010-2011 în preliminariile Ligii Campionilor, unde au fost eliminați de Zenit St. Petersburg cu scorul general de 1-0. Fosta campioană a României nu a reușit să se califice nici în grupele Europa League, fiind eliminați de Hajduk Split cu 5-2 la general.

Așa arăta prima pagină a ziarului ProSport, în urmă cu fix 10 ani, după Unirea Urziceni – VfB Stuttgart 1-1
Publicat: 29 09. 2019, 09:39
Actualizat: 29 09. 2019, 09:44