Pedeapsă exemplară pentru Mourinho!** VEZI câte etape intenționează UEFA să-l suspende
Tehnicianul formației Real Madrid, Jose Mourinho, ar putea fi
suspendat, astăzi, de Comisia de Disciplină a UEFA, după scandalul
de la partida cu FC Barcelona, scrie Marca.
„UEFA intenționează să impună o sancțiune exemplară,
care să fie un fel de atenționare pentru viitor. Astfel, UEFA se
gândește la șapte partide de suspendare. Una din aceste partide a
trecut deja, semifinala retur cu FC Barcelona, iar dacă, sancțiunea
se confirmă, tehnicianul lusitan nu va sta pe bancă la niciun meci
din faza grupelor Ligii Campionilor sezonul viitor. UEFA consideră
că Mourinho a «pătat» instituția, iar unii dintre membri se gândesc
chiar la o sancțiune de până la zece meciuri”, susține
Marca.
Marca notează că nici Mourinho și nici Real Madrid nu vor
accepta această sancțiune și vor merge până la TAS dacă va fi
nevoie.
Jose Mourinho a declarat, în conferința de presă de după meciul
din 27 aprilie, că speră ca Josep Guardiola, antrenorul Barcelonei,
să câștige într-o zi Liga Campionilor „curată”, „fără scandal”.
„Nu i-am spus nimic arbitrului, nu știu de ce am fost
eliminat. Am râs și i-am aplaudat decizia. Dacă le-aș spune lui și
celor de la UEFA ceea ce cred, cariera mea s-ar încheia astăzi. De
ce? De ce se întâmplă mereu la fel în semifinale cu echipele pe
care le antrenez? Vorbim de o echipă fantastică a Barcelonei. Nu
știu dacă este pentru UNICEF (sponsorul Barcei), nu știu dacă este
vorba de puterea lui Villar la UEFA. Nu înțeleg. Bravo, este o
echipă fantastică de fotbal. Această echipă nu are nevoie de
ajutorul arbitrilor. Fotbalul trebuie să se joace după aceleași
reguli pentru toată lumea. Am câștigat de două ori Liga Campionilor
și am câștigat pe teren, cu FC Porto, un club dintr-o țară care în
mod normal nu câștigă, și cu Inter Milano, care nu mai câștigase de
50 de ani. Guardiola este un antrenor fantastic, dar a câștigat
Liga Campionilor (în 2009) pe care mie mi-ar fi fost rușine s-o
câștig, cu scandalul contra celor de la Chelsea. Și dacă va câștiga
și în acest an, va fi cu scandalul de pe Bernabeu. Sper că va
câștiga într-o zi o Ligă a Campionilor curată, fără
scandal”, a spus Mourinho.
Echipa FC Barcelona a învins, miercuri, 27 aprilie, pe arena
Santiago Bernabeu, cu scorul de 2-0, echipa Real Madrid, în prima
manșă a semifinalelor Ligii Campionilor, ambele goluri ale meciului
fiind marcate de Lionel Messi în minutele 76 și 86. Din minutul 61,
Real Madrid a evoluat cu un jucător mai puțin în urma eliminării
lui Pepe. De asemenea, la faza din minutul 61 a fost trimis în
tribună și antrenorul Jose Mourinho. În tur, la Madrid, FC
Barcelona s-a impus cu scorul de 2-0.