Perioada neagră și plină de ghinioane din ultima perioadă pentru Mircea Lucescu, continuă.
Cu o singură victorie în campionat, în 9 etape, Șahtiorul se părea că și-a revenit în Europa după golul marcat de Isinha în poarta Barcelonei.
Fără Raț, neintrodus niciun minut, elevii lui Mircea Lucescu au fost la conducerea meciului pe toată durata partidei.
Ucrainienii au ratat multe ocazii prin care se puteau desprinde, dar gafa monumentală a lui Pyatov din minutul 85 a tăiat aripile echipei din Donețk. Portarul a scăpat mingea din mână la o centrare simplă, mingea a ajuns la Messi care a reluat în poarta goală din 3 metri.
Șahtior forțează, dar în minutul 92 Messi este din nou găsit în careu și mijlocașul reușește dubla.
Situația lui Mircea Lucescu devine din ce în ce mai grea și , cu toate că Ahmetov și-a declarat susținerea pentru antrenorul român, nu se știe cât patronul "minerilor" va mai avea răbdare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER