Petrescu a lăudat Steaua în Polonia: „Ei vor juca în grupele Ligii” Fanii Legiei au reacționat imediat: „Este o prostie”

Jurnaliștii polonezi numără orele până la prima confruntare dintre Steaua și Legia Varșovia, din barajul pentru accederea în grupele Champions League. De aceea, în presa de la Varșovia au fost publicate în ultimele zile analize complete ale jocului echipei lui Laurențiu Reghecampf, dar și diverse opinii ale unor oameni care au idee despre forța roș-albaștrilor. Unul dintre cei intervievați a fost și fostul jucător al Stelei, dar și antrenor al Wislei Cracovia, Dan Petrescu. Actualul tehnician al formației Dinamo Moscova a precizat că o vede pe Steaua favorită, dar nu a neglijat nici forța celor de la Legia, care s-au impus clar pe plan intern în stagiunea precedentă.

„Steaua este o echipă puternică, ce și-a arătat puterea în ediția trecută a cupelor europene. În opinia mea, românii sunt mari favoriți în dubla manșă. De la începutul sezonului au demonstrat că sunt în formă maximă, iar victoria recentă asupra CFR-ului este grăitoare în acest sens. Nu am văzut însă Legia, așa că îmi este imposibil să apreciez cu acuratețe șansele polonezilor. Totuși, am înțeles că au fost de departe cea mai bună echipă în sezonul trecut, fapt pentru care au și reușit dubla”.

„Bursucul” le-a dezvăluit jucătorii-pericol
Petrescu le-a spus polonezilor că pierderea lui Rusescu nu va fi resimțită la Steaua: „Ei nu sunt dependenți de un singur jucător, deoarece au la dispoziție fotbaliști buni pe toate posturile. Popa, Latovlevici, Bourceanu, Nikolic, Tănase sunt doar câțiva dintre ei. Românii pun o mare presiune pe apărările adverse, le place jocul de atac. Legia trebuie să fie pregătită miercuri pentru un efort uriaș. Mi-e greu să spun ce șanse are echipa din Polonia, dar cred că Steaua va juca în grupele Ligii Campionilor”.

Fanii Legiei vor să evite laudele la adresa Stelei
Suporterii Legiei nu au digerat foarte bine acest interviu al lui petrescu, și și-au exprimat nemulțumirea pe rețelele de socializare. „Ce prostie să-i iei interviu unui român ca Petrescu, despre Steaua? Este logic ca el să spună că echipa din țara lui este favorită”, scria pe pagina de Twitter a unuia dintre ultrașii polonezi.

Publicat: 19 08. 2013, 18:06
Actualizat: 19 08. 2013, 18:07