Poate cea mai scumpă bancă din istoria Ligii Campionilor. Uluitor cât au valorat rezervele lui City în meciul cu Juventus

În disputa de pe Etihad, contra lui Juventus, City a avut una dintre cele mai scumpe bănci de rezerve din istoria Champions League. Valoarea totală a rezervelor „cetățenilor” s-a ridicat la peste 160 de milioane de euro.

Manchester City – Juventus Torino a fost capul de afiș al primei etape din grupele Champions League. Însetată de revanșă, după rezultatele dezamăgitoare din ultimii ani din cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume, trupa lui Pellegrini a primit vizita finalistei ultimei ediții. Parcursul din campionat, unde are punctaj maxim după 5 etape, dar și transferurile făcute fac din City o contracandidată serioasă la trofeul din acest an al Ligii.

O dovadă în acest sens stă și în banca englezilor, staff-ul tehnic permițându-și să țină departe de primul „11” jucători care valorează 120,75 milioane lire (164,5 de milioane de euro). Probabil că foarte rar, într-un meci cu miză din Champions League, vreo altă echipă și-a permis un astfel de lux. E adevărat, la valoarea enormă a rezervelor a contat și netitularizarea lui Aguero, cel mai importan om al lui City, incomplet refăcut după accidentarea din meciul de Premier League, contra lui Crystal Palace.

Cum a arătat banca englezilor, contra lui Juve

Caballero – 3,15 milioane lire*

Otamendi – 17,5 milioane lire

Demichelis – 1,4 milioane lire

Fernando – 11,2 milioane lire

Jesus Navas – 14 milioane lire

Kevin de Bruyne – 31,5 milioane lire

Aguero –  42 milioane lire

Total: 120,75 milioane lire – 164,5 de milioane de euro

*valorile sunt exprimate conform site-ului de specialitate transfermarkt.de. În realitate, trupa din Manchester a cheltuit o sumă mult mai mare pentru achiziția fotbaliștilor mai sus menționați

 

Publicat: 15 09. 2015, 21:22
Actualizat: 15 09. 2015, 21:28