Podolski, pe picior de plecare, Juventus este interesată de transfer

Internaționalul german Lukas Podolski este din ce în ce mai aproape de o mutare la campioana Italiei, Juventus Torino. Podolski trebuia să fie prezent pentru Arsenal în meciul contra celor de la Everton, însă a fost scos din lot imediat ce Juventus s-a arătat interesată de transfer

Viitorul germanului pe Emirates Stadium a fost pus în dubiu încă de la transferul chilianului Alexis Sanchez, iar acum conform reporterului Sky Italia, Gianluca Di Marzio, Lukas Podolski se pregateste să părăsească gruparea „tunarilor” pentru o nouă aventură.

  • Conform transfermarkt.de cota de piață a neamțului Lukas Podolski este de 20 de milioane de euro.

Chiar dacă Podolski este o figură populară în rândul fanilor lui Arsenal, neamțul s-a chinuit serios să revină aproape de forma care l-a consacrat. În 53 de partide în Premier League pentru Arsenal,  Podolski a reușit să marcheze numai 19 goluri. De menționat că și accidentarile pe care Podolski le-a suferit au fost un impediment în adaptarea lui la fotbalul englez.

Juventus ar fi interesată în principal de un împrumut pe durata unui sezon, cu o eventuală opțiune de cumpărare în cazul în care Podolski va evolua cu succes în tricoul bianconero. Dacă mutarea la campioana Italiei nu se va materializa, pentru Lukas Podolski și-au manifestat interesul și alte echipe importante precum Wolfsburg, Gatalatasaray sau Inter Milan.

  • Lukas Podolski a ajuns la Arsenal în vara lui 2012. Pentru el s-au platit 12 milioane de euro.

articol scris de Patrik Șerban

 
Publicat: 23 08. 2014, 19:09
Actualizat: 23 08. 2014, 19:10