„Poli a dominat campionatul!** Ar fi meritat să-l câștige”
Mircea Lucescu a susținut astăzi o conferință de presă, înaintea partidei pe care formația sa, Șahtior Donețk, o va disputa mâine, de la ora 20:00, împotriva Timișoarei, în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor.
Aceasta a fost prima apariție a tehnicianului român în public, după problemele avute la inimă. Mircea Lucescu a suferit un infarct, în urmă cu două săptămâni, în urma căruia a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord.
"În general mă gândesc la toate posibilitățile. M-am dus la Târgu Jiu la finala Cupei să văd și Timișoara, pentru că se știa că este un posibil adversar. În vederea mea erau și celelalte patru echipe, mi-am luat măsurile ca toare să fie observate și să am informațiile. Nu mi-aș fi dorit o echipă românească în niciun fel, așa cum nu mi-am dorit acum trei ani Rapid. Lucrurile se schimbă, atunci era în grupele Cupei UEFA, acum un meci de calificare care se joacă în două tururi și e obligatoriu să obținem calificarea.", a declarat Mircea Lucescu.
Tehnicianul român a continuat:Â "Timișoara este o echipă foarte bună, multinațională, cu jucători internaționali, bine construită fizic de Uhrin. Au cehi, slovaci, sloveni, jucători din Togo, Costa Rica, dar toți aleși pentru calitățile lor fizice în principal. A pierdut titlul în ultimele etape! Ar fi meritat să-l câștige, l-au dominat prin joc și au avut rezultate."
Mircea Lucescu a ținut să sublienieze încă o dată că ar fi dorit să evite înfruntarea unei echipe din țara natală. "N-am vrut să nimeresc cu echipă românescă pentru atmosfera care se creează în jurul partidei. În rest suntem profesioniști, ne facem datoria 100%. Din fericire, din păcate, n-am prea putut fi abordat în perioada asta, altfel viața mea ar fi fost un zbucium permanent zilele acestea.", a încheiat antrenorul.