Popescu, după Bayern – Barca 4-0! „E sfârșitul unei ere! Echipele mari i-au învățat!” Cum crede „Baciul” că vor muta catalanii în vară
Barcelona a fost spulberată la Munchen, scor 0-4, iar șansele catalanilor de a se mai califica în finala Ligii Campionilor sunt acum aproape nule.
Fost jucător pe Camp Nou, Gică Popescu consideră că înfrângerea drastică suferită în fața lui Bayern reprezintă un semnal clar că Barcelona trebuie să-și regândească strategia, iar fostul internațional se declară convins că în vară vor apărea modificări importante în structura lotului.
„Este sfârșitul unui ere la Barcelona, acest moment era așteptat de ceva timp, mai exact de la începutul acestui sezon. După 6 ani de rezultate extraordinare, era normal să vină un moment în care un ciclu se termină și trebuie reîmprospătat tot lotul. Sunt convins că se va face o remodelare importantă a lotului în această vară și e normal să se întâmple așa.
Pentru ei e mai importantă continuitatea unui proiect, de aceea cred că l-au păstrat pe Tito Vilanova. Greutatea lui în acest proiect a fost una considerabilă, chiar și în perioada Guardiola.
Barcelona va trebui să schimbe ceva în abordarea meciurilor, acest tiki-taka a început să fie învățat de echipele mari. Unii i-au găsit antidotul, dovadă înfrângerea de aseară…
În lipsa lui Messi, potențialul echipei scade cu 50%. Această dependență vine și din cauza lipsei de prospețime a unor jucători precum Iniesta, Xavi sau Fabregas”, a spus Popescu la Dolce Sport.