Porto a devenit ciuca bătăilor în campionat

Cu Tibi Ghioane printre cei mai buni jucători ai lui Iuri Semin, Dinamo Kiev tinde să regăsească parfumul vremurilor de glorie din neuitata epocă Lobanovski.

A luat-o în pas de marș pe lângă celelalte echipe în campionat, e la distanță uriașă de campioana en-titre Șahtior Donețk și cu un picior în optimile Ligii Campionilor, după formidabilul succes din ultimul meci, de la Porto. Ucrainenii au totul de partea lor, însă vor întâlni niște „dragoni” răniți, care tocmai în asemenea situații pot deveni foarte periculoși.

Porto a fost învinsă acasă de Leixoes

FC Porto e pe marginea prăpastiei, un nou eșec în fața lui Dinamo reducându-i până aproape de zero șansele europene, ceea ce ar fi un dezastru financiar. Porto se află în vrie, echipa lui Cristi Săpunaru fiind doborâtă de două ori consecutiv în liga autohtonă după cutremurul Kiev, de către adversari cu care întotdeauna mătura podelele. Să pierzi acasă cu Leixoes, salvată miraculos de la retrogradare, și la Naval este de neconceput și încă un pas cu stângul în infernul de la Kiev, unde vor fi 80.000 de oameni, va avea consecințe grave pentru stafful tehnic și pentru jucători, care deja au fost amenințați cu sancțiuni pecuniare drastice pentru lipsă de rezultate și pregătire superficială.

3 meciuri, toate ca integralist, a jucat Săpunaru în Liga Campionilor

2 partide, mai exact 150 de minute, „a bifat“ Ghioane în această ediție a Ligii

 

Publicat: 04 11. 2008, 18:24
Actualizat: 05 11. 2008, 08:30