PREMEDITARE! Mesajul lui Mihai Stoica, în urmă cu o săptămână: „O să le arăt eu reavoință! De la Skopje”

*Într-un mesaj trimis cu câteva zile înainte de deplasarea în Macedonia, Mihai Stoica făcea deja amenințări. ProSport răspunde acuzelor lansate de manager și întrebărilor puse de suporteri

Există un mit că ne convine scandalul. Că l-am căutat. Că ni-l dorim. Nimic mai fals. E cel mai ușor să-ți faci meseria atunci când poți colabora cu oamenii, când ai acces la acțiuni, când ți se acordă interviuri, când poți scrie despre sport. E neplăcută situația de acum, iar dovada că nu ne place o reprezintă dialogurile multiple pe care le-am purtat personal cu Mihai Stoica, al cărui nume am decis să-l publicăm din nou în momentul în care eram interziși, fără a pune vreo condiție, ci în speranța de normalitate. Din păcate, se dovedește imposibilă normalitatea, dar vina nu e la noi.

„Toată presa a respectat hotărârea ca antrenamentul să fie închis și n-a venit, dar cei de la ProTV și ProSport au încercat să intre cu forța”, e doar una din minciunile din discursul managerului după incident, la televiziunea prietenă care îl plătește. Lui Mihai Stoica și fanilor Stelei care au multe întrebări și acuze le răspund în rândurile următoare. Îi rog doar să citească și să fie obiectivi. Meme nu e Steaua. Spune că „nu e normal să fim provocați”, dar încă dinaintea deplasării în Macedonia a trimis, conform Știrilor ProTV, următorul mesaj unui reporter: „de acum o să le arăt eu ce înseamnă reavoință. Începând cu Skopje”. Și ne-a arătat.

„Bine v-au făcut, de ce scrieți doar minciuni?”

Dacă Mihai Stoica spune că sunt minciuni nu înseamnă că și sunt. Până una alta managerul a mințit chiar în Macedonia la tribunal, acoperindu-l pe bodyguard-ul care a fost autorul agresiunii. A inventat replici care să-i susțină apărarea.

De ce i-a trimis reporterul ProSport mesajul „La mulți ani la pușcărie”!

E o manipulare. Nu acesta a fost mesajul, ci altul și a venit în urma unor jigniri ale managerului. ProSport și-a cerut scuze oricum pentru mesajul nepotrivit, chiar dacă a fost unul privat și trimis în urmă cu mai multe luni. Ulterior suspendarea a fost ridicată, chiar când reporterul respectiv era în cantonamentul din Austria al Stelei, dovadă că invocarea lui ulterioară nu are sens. Există mai multe mesaje private jignitoare ale managerului pe care deocamdată alegem să nu le facem publice.

„De ce l-ați delegat fix pe acest reporter la meci?”

Pentru că nu Mihai Stoica hotărăște cine face o deplasare pentru ProSport, la fel cum eu nu hotărăsc pe cine ia Reghecampf în lot. Poate avea o părere, dar nu o poate impune. Nu e normal, e similar cu alte acte similare condamnate, de a încerca să elimine diverse emisiuni sau moderatori.

„De ce ați mers la stadion dacă antrenamentul era închis?”

Antrenamentul nu era închis. Sau cel puțin nu a anunțat nimeni că e închis! ProSport și ProTV nu au fost anunțați că antrenamentul e închis, nici pe site-ul oficial, nici personal prin reporteri! Mai mult, trimisul DigiSport a confirmat că nu știa că antrenamentul e închis și că ar fi mers la stadion. Reporterii ProSport și ProTV doar au ajuns mai repede cu 20 de minute.

„V-ați dus special pentru a provoca!”

Situația e taman pe dos. Într‑un mesaj trimis către un reporter ProTV în urmă cu câteva zile (foto), Mihai Stoica a scris „de acum încolo o să le arăt eu ce înseamnă rea-voință. Începând cu Skopje”. Mai mult, managerul e cel care și-a luat cu el bodyguarzi în Macedonia.

„Dar atunci de ce ziariștii ceilalți n-au mers la stadion?”

Din diverse motive. DigiSport și Dolce au fost anunțate DUPĂ‚ incident că antrenamentul e închis și nu ajunseseră încă. În rest, alți ziariști români pur și simplu nu sunt la Skopje. Gazeta Sporturilor de exemplu nu a făcut deplasarea deloc în Macedonia, Radio România a ajuns doar ieri etc. Ziariștii macedoneni au mers și ei la antrenament, abia acolo aflând stupefiați că nu au voie și fiind scoși din stadion.

„Voi sunteți interziși, n-aveți voie, ce căutați acolo?”

Căutam să ne facem meseria! Interzicerea este abuzivă. Și dacă nu era abuzivă ziariștii aveau datoria să meargă la stadion – jurnalismul înseamnă muncă de teren. Faptul că au fost lăsați de gazde să intre pe stadion este încă o dovadă că nu se anunțase antrenament închis inițial. Iar dacă Mihai Stoica ne interzice să respirăm la meciuri ce facem?

„E dreptul Stelei să închidă antrenamentele!”

Nu e. Regulamentul Ligii Campionilor 2013/14 este disponibil pe site-ul uefa.com. Anexa III, articolul 2.4 prevede „obligativitatea deschiderii antrenamentului oficial pentru presă cel puțin 15 minute”.

„Da, dar ei spun că nu se aplică și în preliminarii!”

Ei pot spune orice, inclusiv minciuni. Unii oameni au discernământ și pot citi singuri un regulament. La articolul 1.01 se specifică foarte clar: „Prezentul regulament se aplică (…) în sezonul 2013/14 al UEFA Champions League, inclusiv fazele preliminarii și play-off”. Singur diferență e că în preliminarii UEFA nu trimite un inspector special care să sancționeze nerespectarea regulilor de media. Altfel spus, dacă nu te observă polițistul că ai trecut pe roșu la semafor nu înseamnă că ai voie să treci pe roșu, ci doar că scapi de amendă.

Publicat: 23 07. 2013, 20:28
Actualizat: 24 07. 2013, 16:18