Premieră: Oțelul Galați e trending topic pe plan mondial pe Twitter!

Oțelul Galați a reușit deja o premieră internațională. După ce s-au stabilit grupele Champions League, gălățenii au devenit „trending topic” pe plan mondial pe Twitter! Cu alte cuvinte, s-au aflat între cele mai discutate zece subiecte în toată lumea pe Twitter! Explicația e simplă: Manchester United e unul din cluburile cu cei mai mulți fani în lume și, atunci când a căzut în grupă cu Oțelul, toată lumea a început să caute și să întrebe despre cine e vorba. Performanța e însă notabilă: Twitter are peste 200 de milioane de utilizatori în acest moment, iar România nu a dat până acum un trending topic notabil.

Majoritatea celor care au discutat pe Twitter despre Oțelul se întrebau ce înseamnă numele echipei și unde se află, pe ce stadion joacă.

Puteți comenta pe Twitter LIVE cu redactorii ProSport pe contul @eProSport

Publicat: 25 08. 2011, 20:39
Actualizat: 25 08. 2011, 20:41