Venit la Chelsea la mijlocul lunii iunie, Cesc Fabreagas a reușit să înscrie primul său gol la echipa londoneză în meciul cu Schalke 04 din prima etapă a grupelor Ligii Campionilor. Spaniolul a deschis scorul în minutul 11.
Cesc Fabregas, 27 de ani, a revenit în Premier League după 3 ani petrecuți la Barcelona, însă nu la Arsenal, formație unde a purtat și banderola de căpitan, ci la Chelsea, echipă pregătită de Jose Mourinho. Cesc este unul dintre jucătorii de bază ai lui Chelsea, în acest sezon al Premier League având în dreptul său 6 pase decisive, fiind cel mai bun pasator într-un start de sezon din fotbalul englez.
„Simt că am o muncă neterminată în Premier League și acum a venit momentul să mă întorc”, spunea Fabregas în momentul semnării contractului cu Chelsea.
13 goluri și 22 de pase decisive a reușit Fabregas în 55 de meciuri jucate pentru Barcelona în stagiunea 2013-2014
33 de milioane de euro a plătit Chelsea celor de la Barcelona pentru transferul lui Fabregas
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER