Presa din Belarus a desființat-o pe Neman Grodno, după ce a luat 5 goluri de la CFR Cluj! Cuvinte dure
După ce Neman Grodno a fost spulberată de CFR Cluj cu 5-0, în turul doi al preliminariilor Conference League, presa din Belarus a avut o reacție categorică.
Gruparea din Belarus nu a avut nicio șansă în fața echipei antrenată de Dan Petrescu, golurile fiind marcate de Karlo Muhar (17), Daniel Bîrligea (40, 57), Meriton Korenica (59) şi Beni Nkololo (90+3).
Ce au scris jurnaliștii din Belarus, după eșecul categoric al echipei Neman Grodno în fața celor de la CFR Cluj
CFR Cluj se pregătește de duelul cu echipa israeliană Maccabi Petah Tikva, care va avea loc pe 8 augus în deplasare, urmând ca returul din Gruia să aibă loc pe 15 august.
Imediat după ce Neman Grodno a pierdut rușinos în fața clujenilor, presa din Belarus a reacționat. „Neman a suferit un eșec zdrobitor cu CFR și și-a încheiat aventura din Conference League. După o remiză albă în tur, echipa noastră avea șanse considerabile să treacă mai departe.
Dar, astăzi (n.r joi), speranțele fanilor din Belarus s-au dărâmat ca un castel de cărți. După ce a luat cinci goluri, Neman e acum forțată să își mute atenția către competițiile interne”, au scris jurnaliștii de la SB.
Dan Petrescu: „Poate am marcat prea multe goluri”
Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a declarat după meci că este bucuros de reușita echipei sale, precizând în mod special că Daniel Bîrligea este un jucător fantastic.
„După două meciuri fără gol marcat eram toţi sub presiune. Am fost foarte concentraţi, am intrat bine în meci. Chiar dacă am bătut cu 5-0, scorul nu arată diferenţa dintre noi şi ei. Am avut şi puţin noroc în prima repriză, au avut şi ei nişte ocazii.
Primul gol a fost cel mai important, mai ales că în ultimele două meciuri nu am marcat. A fost şi din fază fixă, ne-am bucurat foarte mult. Dani a marcat două goluri extraordinare şi pe final era mai uşor să joci când ai 3-0, 4-0.
Puteam să jucăm şi mai bine în repriza a doua, dar dacă am bătut cu 5-0 e greu să mai zic ceva de cineva. Eu vreau mereu să fie totul perfect, dar 5-0 e 5-0. Poate am marcat prea multe goluri, trebuia să mai lăsăm şi pentru alte meciuri. Bîrligea e un jucător fantastic, a demonstrat-o. El a fost acolo şi a marcat. Acum va fi concurenţă mai mare şi pentru el, cu Postolachi, cu Michael şi Louis Munteanu. Cred că arătăm mai bine ca lot acum”, a transmis „Bursucul” la finalul meciului.