Presa din Cehia e panicată după tragerea la sorți din Liga Campionilor în care Sparta Praga poate întâlni FCSB sau Maccabi Tel-Aviv! Cum au numit jurnaliștii cehi viitoarea adversară din Champions League

SURSĂ FOTO: PROFIMEDIA
Vezi galeria foto - 5 poze

S-a aflat cu cine ar putea pica FCSB în turul trei preliminar UEFA Champions League. Dacă va trece de Maccabi Tel Aviv, campioana României va da peste câștigătoarea dintre Sparta Praga și Shamrock Rovers.

Presa din Cehia a reacționat imediat când a aflat cu cine ar putea juca echipa lui Lars Friis în turul trei preliminar.

Presa din Cehia e panicată după tragerea la sorți din Liga Campionilor în care Sparta Praga poate întâlni FCSB sau Maccabi Tel-Aviv! Cum au numit jurnaliștii cehi viitoarea adversară din Champions League

Dacă o va elimina pe Maccabi Tel Aviv, FCSB va lupta pentru un loc în play-off-ul Champions League cu învingătoarea dintre Sparta Praga și Shamrock Rovers.

Formația din Cehia e favorită clară și nici nu concepe să fie eliminată de clubul irlandez. Odată cu aflarea posibilului adversar din turul trei, jurnaliștii din Republica Cehă au reacționat prompt și au scris că între FCSB și Maccabi Tel Aviv e un echilibru evident.

Cehii au amintit și de momentul în care gruparea roș-albastră a eliminat-o pe Sparta Praga în 2016, scor 3-1 la general.

„Sparta a jucat ultima dată în runda principală a Ligii Campionilor în sezonul 2005/06. În dimineața dinaintea tragerii la sorți, UEFA a împărțit în mod tradițional echipele în grupe și a restrâns potențialii adversari ai Spartei.

Antrenorul danez Lars Friis s-ar fi putut întoarce de la Nyon cu Slovan Bratislava, dar nu va exista un derby atractiv între două campioane din țări foste partenere federale. În schimb, Sparta a obținut cea mai dificilă pereche de pe hârtie. Lupta dintre campioana din România și cea din Israel nu are o favorită clară.

FCSB, fosta Steaua Bucuresti, a avut multe lupte cu cluburile cehe. În 2016, în aceeași fază a preliminariilor din Liga Campionilor, echipa din România a eliminat Sparta după un egal, 1-1, la Praga și o victorie pe teren propriu, 2-0.

Ultima dată când FCSB s-a confruntat cu un adversar ceh a fost în urmă cu patru ani, când a pierdut cu Liberec, 0-2, în preliminariile Europa League, dar din cauza infecției cu coronavirus din echipă, a început într-o formulă considerabil slăbită”, au notat cei de la isport.blesk.cz.

Publicat: 22 07. 2024, 17:37
Actualizat: 22 07. 2024, 17:38