Presa din Spania: „FC Sevilla nu și-a făcut temele și a pierdut după un joc slab!”

Cotidianul Marca scrie, astăzi, că FC Sevilla nu și-a făcut
temele în meciul cu Unirea Urziceni și a pierdut după un joc slab,
scor 0-1, în etapa a 5-a a grupei G a Ligii Campionilor, informează
Mediafax.

„Dragutinovic a marcat în propria poartă fără să fie presat
de cineva. Echipa lui Jimenez a fost de nerecunoscut, mai ales în
repriza secundă. Dragutinovic a fost cel mai bun marcator al
Unirii. Sevilla a dominat prima parte, dar fără rezultat. După
pauză Unirea a găsit ușor calea spre poarta Sevillei și putea să
producă alte daune. De trei ori se putea face 2-0, după ce Varga de
două ori și Bilașco au fost aproape de gol”
, a comentat
ziarul spaniol.

Diario Siglo XXI a titrat: „O Sevilla fără concentrare
oferă victoria Unirii”
. „Elevii lui Dan Petrescu
sunt aproape de optimile Ligii Campionilor, în timp ce andaluzii
mai au nevoie de un punct pentru a termina primii. Românii au fost
impetuoși, au depus efort, și-au dorit enorm cele trei puncte.
Cenușăreasa grupei G, Unirea, a făcut viața grea Sevillei. Românii
s-au apărat bine și au ținut de rezultat, în special în final.
Unirea a făcut pressing din minutul 1 și a scris istorie, fiind
aproape de visul calificării”
, a menționat publicația
citată.

El Mundo notează că Sevilla a primit „palma mândriei” de la „mica,
dar ambițioasa Unirea”. „Din nou, David l-a învins pe
Goliat, Sevilla fiind anulată de necunoscuta Unirea. Atmosferă
înghețată la București, teren destul de prost. Unirea putea face
2-0. Tragedia s-a confirmat, egalarea n-a mai
venit”.

Cotidianul ABC a scris că Sevilla a venit la București după un
punct, dar a plecat cu mâna goală.

„O pată în contul Sevillei”, a titrat și El Pais. „Sevilla
a pierdut cu Unirea și și-a pătat palmaresul imaculat în dreptul
înfrângerilor. Soarta a surâs echipei pregătite de Dan
Petrescu”.

„Autogolul lui Dragutinovic împiedică Sevilla să-și asigure
matematic locul 1”
, titrează El Mundo Deportivo.

Pentru AS, Dragutinovic este „antieroul accidental”.
„Dragutinovic, fără să vrea, își împiedică propria echipă.
Dan Petrescu a răsuflat ușurat când l-a văzut pe Luis Fabiano pe
bancă, nu în teren. Amintirile de pe Sanchez Pizjuan îl chinuiau.
Unirea a luptat, a avut capacitatea de a suferi și a avut o
defensivă de fier. Soldații lui Petrescu sunt eroi, dar resursele
lor sunt limitate, dovadă posesia slabă sau faptul că în prima
parte n-au tras pe poartă. Dar autogolul lui Dragutinovic a
încurajat revoluția română, gazdele controlând începutul reprizei
secunde. Destul pentru a fi de trei ori la un pas de 2-0. Fabiano
n-a mai făcut miracole în final. N-a mai fost cel mai bun atacant
din lume”
, a scris As.

Publicat: 25 11. 2009, 10:47
Actualizat: 25 11. 2009, 10:48