Presa italiană:** „Chivu a luptat pe final pentru a menține acest prețios succes!”
Chiar dacă Mourinho nu l-a trimis din primul minut în teren
contra celor de la FC Barcelona, Chivu s-a făcut remarcat în cele
17 minute jucate împotriva catalanilor. Intrat în minutul 73, în
locul lui Maicon, fundașul român a avut o prestație bună pe finalul
confruntării din semifinalele Champions League, atrăgându-și astfel
laude din partea presei italiene.
„Cu casca de protecție pe cap a intrat pe partea stângă a
defensivei Interului, iar Zanetti a trecut pe dreapta, în momentul
accidentării lui Maicon. Chivu a intervenit fără frică la baloanele
pe sus, semn că a trecut peste accidentarea la cap”,
notează jurnaliștii de la cotidianul Gazzetta dello Sport, care
i-au acordat internaționalului român nota 6,5.
Site-ul Ilsussidiario.net a apreciat prestația jucătorului român în
meciul de marți cu nota 6: „Și el a luptat pe final pentru
a menține acest prețios succes obținut de Inter”.
Aceeași notă a primit-o internaționalul român din partea
Quotidiano.net, apreciind că fundașul român a avut o evoluție bun.
„A fost pus pe aripa stângă și a evoluat fără a întâmpina
mari pericole. Chivu a reușit să stăpânescă împreună cu colegii din
apărare asaltul Barcelonei din ultimele minute”, a notat
sursa citată.
Tot nota 6 a primit-o Cristian Chivu și din partea ediției italiene
a site-ului eurosport.com, menționând că jucătorul român a fost
„util” în momentele de final ale jocului: „Chivu a dat o
mână de ajutor în finalul partide, atunci când jocul a devenit
încins”.
Chivu a primit nota 6 și din partea publicației L’Unione Sarda și
site-ului leggo.it, în vreme ce cotidianul Cronaca Qui, ediția din
Milano, a apreciat jocul său cu 6,5. „A fost sigur și a
intrat repede în meci în ciuda presiunii echipei
«blaugrana»”, au scris jurnaliștii de la Cronaca
Qui.
Chivu a revenit pe teren, la finalul lunii martie, după o pauză de
77 de zile cauzată de o accidentare la cap. Chivu s-a accidentat la
cap în meciul cu formația Chievo, disputat pe 6 ianuarie, la un
duel cu fotbalistul Sergio Pellissier. El a fost supus unei
intervenții chirurgicale reușite, ce a durat aproximativ două ore,
pentru îndepărtarea unui hematom și pentru refacerea unei fracturi
din zona parietală dreaptă.