Nicandro Breeveld a participat astăzi la primul antrenament în tricoul Stelei. Transferat de la Pandurii pentru 500.000 de euro (jumătate din sumă va fi plătită dacă echipa se va califica în Ligă; altfel Pandurii se va mulțumi doar cu 250.000 de euro, urmând a păstra și 40% din drepturile federative), mijlocașul a vorbit pentru prima oară din postura de jucător al campioanei.
Aproape o lună și jumătate a durat „telenovela Breeveld”, oficialii din Ghencea purtând negocieri la „sânge” cu omologii gorjeni, chiar dacă postul de mijlocaș la închidere era punctul nevralgic al Stelei. Acum, Gâlcă poate răsufla ușurat, fotbalistul cu origini surinameze făcând deja joncțiunea cu Tănase&Co. Prilej pentru el să își exprime primele impresii în legătură cu venirea la un club de talia campioanei.
„Sunt foarte fericit și, mai ales, mă simt eliberat de presiunea acumulată în ultima perioadă. Acum mă pot concentra 100% la jocul meu și îmi pot exprima bucuria că am semnat cu Steaua prin antrenamente și jocuri, dacă voi fi folosit. Voi munci mult pentru a impresiona antrenorul și noii mei colegi, iar restul depinde de antrenor. Știu că este o competiție acerbă pe postul meu și voi fi pregătit să joc oricum. Dacă evoluezi la o echipă precum Steaua, te lupți pentru titlu, pentru Cupă și toate obiectivele posibile„, a declarat mijlocașul, într-un interviu realizat de site-ul oficial al campioanei.
În aproximativ o săptămână, Breeveld ar putea fi titular în cel mai important meci al carierei sale, Steaua urmând a da piept cu Ludogoreț, în manșa tur a play-off-ului pentru Ligă. Olandezul nu e speriat de miza întâlniri și crede că experiența acumulată până în prezent îl va face să evolueze fără complexe.
„Am mai jucat în Europa, atât cu Mediaș, cât și cu Pandurii și am căpătat experiență cu fiecare joc. Până la urmă, meciurile din Europa reprezintă ceva superior și te ajută sa te dezvolți. Sper să fiu util, dacă voi fi folosit în partidele cu Ludogoreț„, a mai spus Nicandro.
27 de ani are Breeveld, fotbalist care de miercurea trecută a revenit la antrenamentele echipei după o accidentare care l-a împiedicat să evolueze în prima etapă, la Craiova. Duminică, mijlocașul a fost integralist în Pandurii – CFR 0-0
2 goluri în 26 de meciuri pentru Pandurii a reușit mijlocașul olandez cu origini surinameze
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER