Primul verdict al medicilor în cazul accidentării lui Carvajal. Fundașul spaniol a aflat dacă poate sau nu să joace la CM din Rusia
Finala Ligii Campionilor a fost marcată de două accidentări care, la prima vedere, au părut grave. Salah și Carvajal au ieșit de pe teren încă din prima repriză a meciului de la Kiev, iar, la două zile după ultimul act al ediției din acest sezon al Ligii Campionilor, a venit și verdictul în ceea ce privește accidentarea fundașului de la Real Madrid.
Dani Carvajal s-a accidentat și a fost înlocuit cu Nacho în minutul 37 al confruntării dintre Real Madrid și Liverpool din finala UEFA Champions League. Verdictul medicilor îi dă motive fotbalistului să rămână optimist. În urma investigațiilor, s-a constatat faptul că fundașul de la Madrid suferă de o ruptură nu foarte gravă, care s-ar putea trata în două – maximum trei săptămâni. Astfel, Carvajal ar rămâne în cărți pentru Mondialul din Rusia.
Julen Lopetegui, selecționerul Spaniei, a decis să-l păstreze pe Carvajal în lotul pentru turneul final din Rusia, chiar dacă acesta nu va pute ajuca în primul meci, cel cu Portugalia. Ibericii, câștigători ai Cupei Mondiale în 2010, sunt în grupa B a competiției din Rusia, alături de Iran și Maroc.
Dani Carvajal, în vârstă de 26 de ani, a jucat în acest sezon 25 de partide în La Liga, în care a reușit două pase decisive. Pentru echipa națională, fundașul are 15 selecții.