Bayern Munchen numără cu îngrijorare orele și antrenamentele care au mai rămas până la prima manșă a sfeturilor de finală din Champions League cu Real Madrid. Dacă duminică Hummels a fost cel care a plecat accidentat de la sesiunea de antrenamente a lui Ancelotti, luni a venit rândul lui Lewandowski.
Atacantul polonez nu s-a antrenat luni alături de restul echipei, lucru care a stârnit îngrijorare în interiorul clubului bavarez. Jucătorul în vârstă de 28 de ani a ieșit cu umărul „șifonat” din derby-ul cu Borussia Dortmund și se pare că acest lucru nu îi permite să se antreneze la capacitate maximă.
Cu două zile înainte de întâlnirea cu Real Madrid, lipsa golgheterului din Bundesliga ar fi o pierdere foarte mare pentru echipa antrenată de Carlo Ancelotti.
În schimb, cel care nu va lipsi de la întâlnire este Manuel Neuer. Goalkeeper-ul „bavarezilor” s-a antrenat normal, semn că s-a recuperat după intervenția suferită săptămâna trecută la picior. Astfel, acesta va apăra poarta lui Bayern în partida care se va disputa pe Allianz Arena, miercuri, de la 21:45.
Articol scris de Emma Bârsan
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER