Poate un meci obișnuit sau banal pentru sutele de mii de microbiști ce l-au urmărit, AS Roma – CFR Cluj a fost trăit cu o intensitate la cote maxime de familia lui Sorin Cîrțu.
Emoțiile au început de dimineață. Aflată la muncă, la Școala nr. 38 „Mihai Eminescu”, acolo unde este de 15 ani directoare, doamna Silvia Cîrțu a acordat numai note de 10, parcă pentru a îmbuna spiritele. A urmat un consiliu profesoral, care a trecut de data aceasta repede pentru doamna Cîrțu. Urma meciul de pe „Olimpico”, început cu o mare surpriză pentru toată familia tehnicianului.
„Uite-l pe Sorin, e în costum! Nu mă așteptam la asta! Arată bine și așa, nu doar în trening”, exclamă, surprinsă, doamna Silvia. Au urmat 90 de minute obișnuite pentru cei care o cunosc. Marcate prin zeci de ture între bucătărie, acolo unde își descărca nervii spălând vasele, și televizor, urmărind doar reluările recomandate de ceilalți membri ai familiei. Strâns uniți, ca la fiecare meci al tehnicianului, Alina și Cristi, cumnații lui „Sorinaccio”, cuscrii Gabi și Louise, fata Ligia și ginerele Bogdan. Ultimul care, deși stelist și apoi oltean prin alianță, ieri-seară i-a ținut pumnii lui Sorin Cîrțu, îmbrăcat pentru prima oară în costum la un meci al echipei sale.
Articol scris de Cristi Stăncescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER