PSG a zdrobit Steaua Roșie după înfrângerea cu Liverpool! Neymar a fost de neoprit: hat-trick, cu două goluri din lovitură liberă. Cronica meciului

Însetată de revanșă pentru începutul slab de sezon european de pe Anfield, PSG s-a răzbunat pe micuța Steaua Roșie chiar la Paris, pe Parc des Princes. Oaspeții erau încă sub „anestezia” egalului miraculos de la Belgrad, împotriva celor de la Napoli, și au plecat încrezători în Franța, dar au fost rapid coborâți „cu picioarele pe pământ”. Tuchel le-a impus jucătorilor un obiectiv clar: să-și distrugă adversarul în stilul caracteristic nemțesc. Și așa s-a întâmplat. Sârbii nu au avut nicio șansă în fața vedetelor de sute de milioane de euro ale campioanei Franței, pe care tehnicianul german le-a introdus în teren încă din primul minut.

Francezii au luat cu asalt jumătatea adversă de teren încă din primele minute, dar apărarea lui Vladan Milojevic părea de netrecut. Cel puțin la începutul partidei. Neymar a ieșit rapid la rampă și a reușit dubla în două minute, însă nu înainte să fie luat pe sus de fundașii sârbi. Prima oară dintr-o lovitură liberă executată perfect, iar apoi după o recuperare a lui Rabiot și o pasă excelentă în careu a lui Mbappe. Decarul brazilian reușea dubla în minutul 22 iar totul se îndrepta spre o victorie clară a parizienilor. Cavani a pus „sare pe rană” după ce defensiva oaspeților s-a dovedit a fi mult prea modestă pentru a-l putea opri, lucru confirmat și la reușita de 4-0 a lui Di Maria, scăpat clar din marcaj și stabilind scorul năucitor al pauzei. 4-0.

Neymar&Co. au „lăsat-o mai moale” după pauză, dar și-au ținut adversarii „în șah” cu posesia amenințătoare în jumătatea adversă. Mbappe putea marca din pasa lui Bernat, dar Borjan a ținut tabala la 4-0. Pentru moment. Tot din pasa lui Bernat a marcat șeptarul francez, care a împins mingea în poarta goală pentru 5-0. A venit și golul de onoare al oaspeților, prin Marko Marin, unul dintre cei mai titrați jucători din lotul lui Milojevic, trecut pe la echipe ca Sevilla și Chelsea. Germanul de 29 de ani nu a iertat și a „taxat-o” pe PSG la cea mai importantă ocazie a Stelei Roșii. Neamțul s-a bucurat, în ciuda rezultatului de pe tabelă, dar nu a închis tabela.

A făcut-o Neymar. La fel cum a deschis scorul, dintr-o lovitură liberă executată perfect, de data aceasta Borjan nu a avut replică și nu s-a ascuns: „Ce să-i fac?!”, pare să fi zis goalkeeper-ul sârbilor după golul marcat de decarul sud-american, care nu a mai prins reluarea jocului. I-a lăsat locul lui Draxler.

S-a terminat 6-1, iar PSG le administrează celor de la Steaua Roșie Belgrad prima înfrângere din acest sezon de Liga Campionilor. Pentru parizieni urmează „dubla” cu Napoli, iar campioana Serbiei trebuie să se pregătească pentru două examene cel puțin la fel de grele, ambele cu Liverpool.

 

Publicat: 03 10. 2018, 21:55
Actualizat: 03 10. 2018, 21:56