Echipele calificate în optimile Ligii Campionilor s-au decis miercuri seara, după partidele din ultima etapă a grupelor. Formațiile ce au ajuns în această fază de pe primul loc al grupelor sunt: Borussia Dortmund, Barcelona, PSG, FC Porto, Bayern Munchen, Manchester City, Real Madrid și Juventus Torino, acestea urmând a fi capi de serie la tragerea la sorți.
Apoi, de pe locul secund al grupelor au ajuns în turul următor echipe ca: Atletico Madrid, Tottenham, Liverpool, Schalke 04, Ajax Amsterdam, Olympique Lyon, AS Roma și Manchester United.
Tragerea la sorți a optimilor Ligii Campionilor va avea loc, luni, de la ora 13.00, la Nyon, iar echipele care au făcut parte din aceeași grupă nu se pot duela în optimi, jocurile urmând a avea loc la datele de 12 – 13 și 19 – 20 februarie, faza tur, respectiv 5 – 6 și 12 – 13 martie.
Astfel, putem avea derby-uri de cinci stele în optimi:
Real Madrid – Liverpool (adică duelul ce a avut loc în finala de anul trecut, când spaniolii au câștigat cu 3-1)
Barcelona – Manchester United
Juventus – Atletico Madrid
Bayern Munchen – Tottenham
PSG – Roma
Dortmund – Lyon
Manchester City – Schalke
Porto – Ajax
Cele 16 combatante din optimi au câștigat împreună de 40 de ori cea mai puternică întrecere intercluburi din Europa, iar Real Madrid conduce detașat la acest capitol, având 13 trofee.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER