Interesul pentru partida de astăzi dintre Sevilla și Unirea Urziceni pare să fie destul de scăzut pentru comunitatea românească din Spania.
Ieri, pe străzile Sevillei, nici urmă de români! La stadion, la fel, țipenie! Până la urmă, la casele de bilete am găsit cu greu o familie din Constanța. „Noi suntem în vacanță în Spania și o să venim și la meci. E vorba de o echipă românească, nu?”, a sunat explicația cumpărării biletelor la meci. Cei de la Unirea au rezervate două sectoare de tribună pe „Sachez Pizjuan”, care vor fi pline de români, acestea având însă în total doar 110 locuri! S-au împărțit tricouri în avion
Oficialii Unirii s-au gândit și la acest aspect și și-au pregătit o galerie „de avarie”. Astfel, în avionul de Spania, pe lângă jucători, staff și conducere, au urcat și nevestele, prietenele și chiar părinții jucătorilor din Urziceni. Lor, dar și invitaților lui Dumitru Bucșaru le-au fost distribuite tricouri ale echipei ialomițene, tocmai pentru a forma un grup compact pe arena Sevillei. Astfel, având în vedere că delegația campionilor cuprinde 220 de persoane, e greu de crezut că numărul românilor prezenți la meci va depăși cifra de 1.000.
15.000 de români au fost prezenți pe „Santiago Bernabeu” pentru a încuraja Steaua la meciul din Champions League, în 2006
3.000 de români au încurajat Steaua la partida cu Sevilla din Cupa UEFA, în 2007
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER