Radiografia financiară a celor patru semifinaliste din ediția 2013-2014 a Ligii Campionilor

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar

  • Cele mai valoroase echipe din Europa în actualul sezon, Atletico Madrid, Bayern München, Chelsea și Real Madrid reprezintă patru moduri diferite de administrare

În penultimul act al celei mai importante competiții intercluburi din Europa, se vor întâlni trei coloși din punct de vedere economic, Real, Bayern și Chelsea și Atletico Madrid, un club mai modest, însuflețit de aportul celor 64.000 de socios.

Supremația numelui

Echipa din capitala Spaniei este cel mai bine cotat club de fotbal, conform Forbes. Valorea de piață a madrilenilor se ridică la 2,6 miliarde de euro.

În ceea ce privește forma de proprietate, formația „blanco” este deținută de un număr de peste 96.000 de membrii afiliați, cunoscuți ca „socios”. La fiecare patru ani, aceștia sunt supuși unui vot, în urma căruia este desemnat noul președinte executiv. În momentul de față, funcția este ocupată de Florentino Perez. Raportat la ultimul sezon, trupa de pe Bernabeu a înregistrat venituri în valoare de 513 milioane de euro, dar presa spaniolă a scris în mod constant despre datoriile clubului, care ar fi de peste 500 de milioane de euro.

Cooperare financiară cu tradiție nemțească

Managementul financiar al fotbalului german se remarcă printr-un mecanism de decizie reciproc al membrilor afiliați și al principalilor sponsori. Astfel, suporterii care au acțiuni reprezintă 75% din club, sfertul rămas fiind împărțit egal de către trei mari companii: 8,33% aferente Adidas AG, Audi AG, Allianz SE. Asta pentru că legea din Germania spune că orice acționar care deține mai mult de 25% dintr-o societate își poate exercita dreptul de veto în consiliul de administrație. Allianz a plătit 110 milioane, în februarie 2014, pentru procentul mai sus menționat.

La capitolul cotă de piață, bavarezii sunt plasați de Forbes pe locul al cincilea în topul echipelor de fotbal, cu valoarea stabilită la 1.03 miliarde de euro, fiind lideri în fotbalul german. După arestarea lui Uli Hoeness pentru evaziune fiscală, noul președinte al munchenezilor este Herbert Hainer.

Conturi modeste pentru o semifinalistă de Ligă

Asemănător rivalilor locali, trupa „rojiblanco” este deținută de capacitățile financiare ale aproximativ 64.000 de socios. Președintele clubului este Enrique Cerezo, iar directorul executiv al madrilenilor este Miguel Angel Gil Marin, deținător a peste 56% din acțiuni. În pofida faptului că este situat pe locul al treilea în clasamentul bugetelor din La Liga, Atletico se mândrește cu doar 192 de milioane de euro.

Inferioritatea clubului de pe Vicente Calderon intervine și într-un clasament al veniturilor din ediția anterioară, cu o cifră de patru ori mai mică, în raport cu cele mai galonate trupe din LaLiga: 120 de milioane de euro. Datoriile din sezonul anterior au fost de 180 de milioane de euro, conform The Independent.

Colacul de salvare întins de Abramovic

Cu o cotă de 696 de milioane de euro,  Chelsea este inferioară pe plan intern doar  lui Manchester United. În 2003, Roman Abramovic a plătit 140 de milioane de lire pentru a prelua clubul, a plăti datoriile, în valoare de 80 de milioane de euro, și a deveni finanțatorul trupei de pe Stamford Bridge. Până în 2014, acesta a investit peste 1.08 miliarde de euro în formația londoneză.

În sezonul precedent, veniturile s-au ridicat la 316 de milioane de euro, o cifră inferioară celorlalte semifinaliste. În sezonul în care Chelsea a câștigat Liga Campionilor și Cupa Angliei, 2011-2012, peste 92 de milioane de euro au intrat în conturile clubului datorită acestor performanțe.

La sfârșitul lui iunie 2012, Chelsea declara un profit de 1.59 milioane de euro, în timp ce datoriile erau de 82.1 milioane de euro, cu un în urmă.
 

articol scris de Cătălin Rusu

Publicat: 23 04. 2014, 18:12
Actualizat: 23 04. 2014, 19:23