Cel mai emblematic fotbalist din Ghencea, Mirel Rădoi, a acordat un interviu postului britanic ITV.
Ce înseamnă pentru tine să fii jucător la Steaua? Când ajungi aici, nu ai cum să nu te lupți în fiecare meci. Steaua este mai mult decât o simplă echipă, este un mit în România. Mi-am dorit foarte mult să ajung în Ghencea și, chiar dacă la un moment dat am vrut să-mi încerc norocul în altă parte, mă bucur că am rămas aici și am reușit trei calificări consecutive în Ligă.
Cât de importantă e Liga Campionilor pentru tine? Cred că Champions League este o competiție mult mai tare decât un Campionat European. În următorii zece ani, nu va reuși nicio echipă din România să câștige trofeul, nici măcar Steaua, care este cea mai valoroasă.
Aveți o grupă infernală. Cine va merge mai departe? Grupa mi se pare foarte echilibrată. În acest an te poți califica, de pe locul 1 sau 2, cu șapte puncte. Eu o văd pe Lyon ca fiind cea mai puternică din această grupă, însă noi și Fiorentina, echipele cotate cu șansele 3 și 4, putem face surpriza.
N-ați înscris niciun gol în acest sezon de Ligă… Pentru noi ar fi foarte important să înscriem și normal că ar reprezenta un ascendent moral. A venit timpul să o facem în această „dublă“ cu Lyon, mai ales că avem nevoie și de gol marcat, și de victorie pe teren propriu. În trei ani de Champions League nu am reușit să câștigăm acasă.
Ai avut o perioadă grea, cu multe accidentări. Cum ai depășit-o? M-am maturizat. În tot acest timp am realizat că nu poți renunța la plăcerea de a juca. Nu o facem doar pentru bani, avem un sentiment deosebit când intrăm pe teren.
E frustrant să vezi că CFR joacă atât de bine? Nu e deloc frustrant, este o sursă de inspirație pentru noi. Să vezi altă echipă românească învingând în Europa te determină și pe tine să joci cel puțin la fel de bine ca ei. Suntem mândri de ce au realizat ei, pentru că au făcut ceva pentru România, chiar dacă sunt mulți străini în lotul lor.
Â
Articol scris de Andrei PANAIT
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER